monitorulcj.ro Menu
Actualitate

(P) Festivalul Photo Romania, la Salina Turda

Festivalul Internaţional Photo Romania a ajuns la a 5-a ediţie. În acest an, între 15 şi 24 mai, publicul va putea participa la peste 70 de expoziţii, 2 dintre ele fiind expuse la Salina Turda.

Expoziţii ale unor fotografi români şi străini de prestigiu sunt expuse pe culoarul de acces in Salina Turda (intrarea Durgau) şi în interiorul minei Rudolf.

Organizatorii acestui festival precizează că au ales ca o parte din expoziţiile lor să fie expuse la Salina Turda tocmai pe considerentul că lucrările unor artisti de prestigiu să fie expuse într-o locaţie de prestigiu.


"Am fost primul festival foto din România şi suntem exemplu pentru cele trei festivaluri de profil care au apărut ulterior", a precizat Cătălin Balog Bellu. De altfel, prestigioasa publicaţie britanică The Telegraph a inclus Photo Romania în lista celor mai importante festivaluri de profil din lume.

Creat în 2010, sub titulatura FIAF, Festivalul Photo Romania a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a reuşit să înscrie Clujul în reţeaua mondială a festivalurilor de fotografie de înaltă ţinută.


De asemenea, Photo Romania Festival va găzdui Photo Stories - o conferinţă de fotografie pe modelul TEDx, Industry Days - o serie întâlniri internaţionale ale managerilor de festivaluri de fotografie şi evenimente cu profil specific, precum Focus Ungaria, Ziua Fotojurnalismului sau Ziua Fotografiei de Arhitectură.

Etichete: salina turda