monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Majoritatea francezilor, favorabili unei intervenţii militare a Franţei în Siria împotriva SI

Majoritatea francezilor (55%) optează pentru o intervenţie militară a Franţei în Siria împotriva reţelei extremiste sunnite Stat Islamic (SI), potrivit unui sondaj al BVA pentru Orange şi iTELE publicat sâmbătă, 23 mai, relatează Reuters în pagina electronică.

Este vorba de o inversare a tendinţei faţă de un raport al BVA din august 2013, atunci când Franţa era pregătită pentru a lansa operaţiuni militare împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

La acea vreme, 64% dintre francezi se opuneau unei intervenţii militare a Franţei în Siria.


În prezent, simpatizanţii Partidului Socialist (66%) şi cei ai Verzilor (65%) sunt cei mai fervenţi susţinători ai unei intervenţii militare a Franţei în Siria împotriva SI.

Simpatizanţii partidelor de centru şi de dreapta, mai puţin entuziaşti, susţin, de asemenea, principiul acestei intervenţii (60% dintre simpatizanţii UMP şi 55% dintre cei ai UDI). În schimb, simpatizanţii Frontului Naţional sunt divizaţi, 48% optând pentru şi 47% împotrivă, în timp ce simpatizanţii partidelor situate mai la stânga de PS se opun unei intervenţii franceze în Siria.


Preşedintele francez François Hollande s-a pronunţat joi, la Riga, după cucerirea oraşului Palmira de către SI, în favoarea unei intervenţii militare în Siria împotriva acestei reţele extremiste. „Trebuie să acţionăm deoarece monumente înscrise în Patrimoniul Mondial sunt în pericol”, a avertizat preşedintele francez.

Sondajul publicat sâmbătă a fost realizat în perioada 21-22 mai, pe un eşantion de 1.103 persoane de cel puţin 18 ani.