monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Seplecan a ajuns vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Este a treia oară când depune jurământul pentru această funcţie

Consilierul judeţean Mihai Seplecan a fost votat, luni dimineaţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Cu 21 de voturi pentru şi 8 voturi împotrivă, Seplecan a depus jurământul şi astfel i-a luat locul lui Ioan Oleleu, care a demisionat săptămâna trecută. La şedinţa de Consiliu Judeţean au participat şi co-preşedinţii PNL, Daniel Buda şi Marius Nicoară. Mihai Seplecan a fost singurul consilier care şi-a manifestat intenţia de a candida pentru postul de vicepreşedinte.

„Consilierii judeţeni PNL îl propun pe Mihai Seplecan pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj”, a spus Ioan Petran (PNL), la care consilierul judeţean Dănuţ Canta (PSD) a replicat:  „E prea bună propunerea să mai facem noi alta”.

„În sfârşit, PSD face ce trebuie”, a precizat şi consilierul judeţean Rareş Rusu (PMP).


Urmare a desfăşurării procedurii de vot, comisia de validare a constatat următoarele: cinci voturi au fost declarate nule, 21 de consilieri judeţeni au votat ca Mihai Seplecan să devină vicepreşedinte al CJ Cluj, iar opt consilieri au votat împotrivă.

După citirea rezultatelor, Mihai Seplecan a depus jurământul.


„Matematica nu minte! 5 nu e egal cu 2! Felicitări, Mihai Seplecan!", a replicat Rareş Rusu.

Întrebat dacă senatorul Marius Nicoară (PNL) i-a propus să îl susţină pe Mihai Seplecan, Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj, a declarat: „Eu am o relaţie bună, în general, cu toţi colegii mei din toate partidele politice. Nu am discutat pe acest subiect legat de a susţine sau de a nu susţine (n.red. pe Mihai Seplecan) pentru că acest punct de vedere a fost unul foarte clar. Aţi văzut şi la vot, am votat împotriva alegerii domnului Seplecan în funcţia de vicepreşedinte. În acelaşi timp, lucrurile sunt foarte simple: susţinem toate proiectele care contează pentru cetăţenii judeţului Cluj”.


Noul vicepreşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan, speră ca luna viitoare să ajungă preşedintele instituţiei.

„Conform ordonanţei care a apărut acuma în Monitorul Oficial, schimbată de către premierul Victor Ponta, se va alege preşedinte de către consilierii judeţeni. Nu va mai fi vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte interimar. Ca să respectăm legea şi să nu mai fie probleme şi să fim contestaţi, la următoare şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean din luna iunie, voi pune un proiect pe ordinea de zi unde vom avea un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, voi candida pentru poziţia de preşedinte de CJ Cluj, iar pentru o viitoare poziţie de vicepreşedinte va fi un alt candidat din partea grupului PNL, deoarece domnul Horaţiu Cătărig, astăzi, este consilier cu atribuţii de vicepreşedinte. Se va vacanta şi acel loc şi va veni vicepreşedinte dar în urma unui vot. Vom avea două voturi luna viitore, şi de preşedinte, şi de vicepreşedinte”, a precizat Mihai Seplecan.


El a mai spus că actualul preşedinte interimar Vakar Istvan va rămâne în această funcţie cel puţin până la următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean.

„Conform legii, tot domnia sa (n.red. Vakar Istvan) va trebui să rămână până în luna iunie. Vreau să mergem în normalitate măcar în ultimul an. Legat de activitatea mea în Consiliul Judeţean din postura de vicepreşedinte nu declar nimic deocamdată. La următoarea şedinţă, mă voi baza şi pe voturile UDMR pentru a ajunge preşedinte al CJ Cluj. Este o promisiune şi cred în cuvântul lor. Acuma nu m-au susţinut, dar cred că la următoarea şedinţă mă vor susţine. Vreau să le mulţumesc colegilor din partid şi colegilor din grupul independenţilor care m-au susţinut. Este a patra oară când depun jurământul, sper ca luna viitoare să fie a cincea oară”, a mai spus Seplecan.


Actualul preşedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, a precizat că şi-ar fi dorit ca noul preşedinte să fi fost ales astăzi, el fiind dispus să renunţe la funcţie.

„Nu este nicio schimbare, s-a vacantat un post de vicepreşedinte şi s-a ales un alt vicepreşedinte în locul vicepreşedintelului care şi-a dat demisia. Locurile nu sunt bătute în cuie. Prin urmare, dacă majoritatea, şi e normal să-şi dorească un alt preşedinte, luna viitoare, când se va face şedinţă ordinară, eu am fost dispus şi astăzi să facem o şedinţă extraordinară şi să numim un nou preşedinte astăzi, va fi ales un nou preşedinte. Colegii au gândit strategic să facem şedinţă luna viitoare. Sunt de acord şi cu asta. Am ţinut cont. Anul trecut, cam pe această vreme am obţinut această funcţie de la colegi.  Plenul a dat, plenul poate da şi altceva. Schimbarea oricând poate fi benefică. Din moment ce există o majoritate ce o poţi susţine. Noi avem proiecte pe care să le susţinem, nu avem neapărat persoane. Era bine să facem astăzi schimbarea. UDMR susţine proiecte, nu persoane . Mihai Seplecan porneşte cu proiecte, porneşte cu un gând pozitiv, de ce să nu-l susţinem? Cum am fost eu preşedinte un an, şi el poate fi”, a declarat şi Vakar Istvan, preşedintele CJ Cluj.

În luna iunie 2014, Mihai Seplecan a mai fost ales preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Cluj pentru o perioadă scurtă de timp, hotărârea prin care acesta a fost ales fiind atacată în contencios administrativ de Prefectura Cluj.

O lună mai târziu, în iulie 2014, Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a fost revocat, din nou, din funcţie, iar Seplecan a fost numit preşedinte interimar. Şi această hotărâre a fost atacată în contencios administrativ de Prefectura Cluj.