monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum a ajuns o jurnalistă TV din Cluj să se ocupe de autostrăzile din România. Salariul FABULOS pe care îl încasează

Pe cine a pus ministrul Transporturilor, Ioan Rus, sa se ocupe de proiectul crucial al masterplanului pentru autostrăzi şi drumuri din România? Pe o fostă prezentatoare de ştiri la TV din Cluj.

sursa foto: ziardecluj.ro

Ioan Rus a numit-o în funcţia de şef al Biroului de implementare a master planului pentru transporturi al României pe Daniela Berinde, o fostă prezentatoare TV care i-a fost pentru câteva luni consilieră de imagine şi care nu are nicio specializare în domeniu, arată Centrul de Investigaţii Media, relatează Centrul de Investigaţii Media.

Potrivit sursei citate, fostul jurnalist conduce o echipă formată din doi ingineri şi patru economişti. Daniela-Angela Berinde primeşte lunar un salariu de bază de 9.370 de lei şi un „spor pentru condiţii vătămătoare” de 627 de lei.


CV-ul acesteia nu a fost necesar la numirea în funcţie, susţine Ministerul Transporturilor, într-un răspuns adresat Centrului de Investigaţii Media. Ministerul Transporturilor a răspuns însă că, potrivit „prevederilor articolului 49 din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici,  CV-ul  nu face  parte din documentele care trebuie depuse la dosarul de concurs”.

Înainte să ajungă să se ocupe de autostrăzile României, Daniela-Angela Berinde a trecut pe la Radio Contact, NCN, TVR Cluj, Stirile TVR, Transilvania L!VE și Digi 24.


Responsabilităţile de serviciu ale fostei jurnaliste Dana Berinde

Biroul Implementare master plan din Ministerul Transporturilor are ca obiectiv general „planificarea, dezvoltarea, monitorizarea, administrarea şi întreţinerea master planului general de transport la nivelul infrastructurii naţionale, a Modelului Naţional de Transport, şi asigurarea, împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul MT, a legăturii cu beneficiarii de proiecte pentru  infrastructura de transport, precum şi comunicarea cu instituţiile europene, alte state membre UE şi entităţi interesate pe aria de competenţă”, se arată în răspunsul Ministerului transporturilor la întrebările Centrului de Investigaţii Media.

Între atribuţiile de serviciu ale Danei Berinde se află, potrivit MT, planificarea şi dezvoltarea master planului general de transport (MPGT) şi a Modelului Naţional de Transport (MNT), administrarea şi întreţinerea acestora, inclusiv actualizarea şi rectificarea lor, dezvoltarea şi implementarea sistemului de culegere a informaţiilor necesare funcţionării şi actualizării MPGT şi MNT împreună cu beneficiarii de proiecte pentru infrastructura de transport, asigurarea legăturii cu instituţiile financiare internaţionale, precum si Ministerul Afacerilor Externe, după caz, „în vederea promovării adecvate a intereselor României”, colaborarea cu instituţiile financiare internaţionale „pentru identificarea soluţiilor de finanţare aferente implementării proiectelor din MPGT, inclusiv  fonduri externe nerambursabile gestionate prin intermediul IFI” si participarea, „după caz şi în limita competenţelor”, la întâlnirile bilaterale cu delegaţiile la nivel înalt şi la vizitele misiunilor instituţiilor financiare internaţionale.