monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Schimbarea de sex a devenit gratuită în Argentina

Procedurile chirurgicale de schimbare de sex și tratamentele hormonale au devenit gratuite în Argentina, după aprobarea dată vineri de Ministerul Sănătății din această țară.

Schimbarea de sex a devenit gratuită în Argentina

"Acest lucru înseamnă că operațiile, dar și tratamentele hormonale care permit organismului să corespundă identității autopercepute fac parte din regimul de îngrijire obligatorie. Acestea vor fi acoperite de companiile mutuale, de spitale, de clinici publice și private", a declarat pentru AFP, Esteban Paulon de la federația argentiniană a persoanelor lesbiene, gay, bi și trans sexuale (FALGBT).

Această federație, precum și comunitatea homosexuală și asociația travestiților, trans sexualilor și transgenderilor din Argentina au salutat noile reglementări.


Potrivit Agerpres, legea cu privire la identitatea de gen a trecut în 2012 prin parlament, prevăzând crearea unei asemenea asigurări medicale, dar în absența reglementării, companiile mutuale și clinicile nu o respectau.

Acum, cei care doresc să-și schimbe sexul nu vor avea nevoie de autorizație juridică sau administrativă, potrivit Infojus, o agenție a sistemului judiciar argentinian, citată de AFP.


Intervențiile chirugicale totale sau parțiale includ printre altele mărirea bustului, mastectomia (îndepartarea sânilor), penectomia (îndepartarea penisului), vaginoplastia, vaginoctomia și instalarea de proteze peniene.

Etichete: argentina operatie sex