monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine sunt finaliștii „Competiției locale” TIFF

Competiția locală, o tradiție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, onorează cineaștii din Cluj pentru al șaselea an la rând.

Cea mai bună creaţie va fi desemnată de un juriu alcătuit din trei membri cu experiență în cinematografie: Gabriel Achim, regizor; Cătălin Olaru, critic de film, și Adrian Silișteanu, director de imagine - şi va fi recompensată cu Premiul Competiției Locale TIFF, oferit de Allianz-Țiriac. Participarea la program a fost în numere record, cu peste 50 de filme înscrise, dintre care au fost selectate șapte finaliste.

Toate cele șapte vor fi proiectate în cadrul unei ceremonii de premiere, miercuri, de la ora 19.30, la Cinema Arta, cu intrare liberă. Marele premiu, oferit de Allianz-Țiriac, este în valoare de 1500 de euro. Fabrica de Pensule va acorda, de asemenea, o Menţiune Specială filmului care abordează subiecte sau problematici relevante pentru societatea contemporană și contextul social actual.


Filmele selectate:

A treia zi / Harmadnapon, r. Demes Hanna


Ceea ce cred despre voi / Amit gondolok az egészről, r. Ugron Réka

Client / Kliens, r. Halmen József


Colecționerul / Lepkegyüjtő, r. Nagy Orsolya

Ridică-te și umblă! / Kelj fel, és jársz!, r. Bán József


Sorin, r. Sofia Iulia Nelega

Spânzurătoarea / Akasztófa, r. Székely Előd