monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centrul de Deșeuri rămâne fără bani de la UE?

Din cauza suspiciunilor de corupţie, România nu mai primeşte bani europeni pe mai multe proiecte de mediu.

Plăţi de peste 500 de milioane de euro au fost întrerupte din cauza unor suspiciuni de corupţie. Reporterii Digi24 au descoperit că multe dintre firmele care au câștigat contracte cu bani europeni destinați mediului au conexiuni în lumea politică. Unele dintre ele sunt verificate în dosarul DNA în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Între 2007 şi 2013, România a avut la dispoziţie peste cinci miliarde de euro pentru programul de mediu. Banii urmau să fie cheltuiţi pentru apă uzată, deşeuri, termoficare, protecţia naturii, protecţia împotriva inundaţiilor şi asistenţă tehnică pentru implementare.


La sfârşitul anului trecut, un audit al Comisiei Europene constata nereguli cu privire la banii cheltuiţi. După încheierea auditului din ianuarie 2015, oficialii europeni au decis întreruperea plăţilor către România.

Topul primilor 20 de contractori din punct de vedere al sumelor de bani, obţinut de Digi24, arată legături cu lumea politică a firmelor câştigătoare de proiecte europene.


De exemplu, în dosarul în care sunt cercetați Sebastian Ghiță, Iulian Herțanu, Vlad și Mircea Cosma, apare și societatea Romair Consulting SRL. Administratorul acesteia, Gheorghe Boeru, a fost reţinut pe 10 iunie, pentru dare de mită, cumpărare de influeţă şi evaziune fiscală. Romair Consulting SRL a primit şi de la Consiliul Judeţean Cluj 13.000 de euro pentru un contract de asistență tehnică la proiectul Centrului de Deșeuri. SC Romair Consulting SRL avea, printre obligaţii, „soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate de verificatorii atestați, executanți etc, la soluțiile tehnice proiectate, inclusiv revizuirea proiectului la toate fazele elaborate deja”, „elaborarea de soluții tehnice prin dispoziții de șantier (...)” sau „realizarea/modificarea unor detalii de execuție”. Expertiza comandată de Consiliul Județean arată, însă, că Romair nu a realizat nimic din obligațiile asumate. Managerul proiectului CMID, Mariana Rațiu, era conștientă de nereguli, de viciile de execuție, respectiv de riscurile continuării lucrărilor după proiectul „asistat tehnic” de Romair, dar nu a mişcat un deget să schimbe lucrurile.

„Este important de menţionat că plăţile către beneficiari se fac în continuare, nu au fost şi nici nu vor fi oprite, sumele pentru aceştia fiind asigurate de la bugetul de stat”, a transmis Ministerul Fondurilor Europene. Este greu de crezut că statul român va putea asigura 24 de milioane de euro fără TVA pentru construirea Centrului de Deşeuri.