monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Senatorul Marius Nicoară, urmărit penal

Marius Nicoară, senator şi copreședintele PNL Cluj, este urmărit penal de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii au confirmat că s-a început urmărirea penală ”in personam” împotriva senatorului de Cluj. Marius Nicoară ar fi avut o concentrație de 1,4 g/l de alcool, aproape dublu față de concentrația începerii unui dosar penal. El a făcut un accident în noiembrie 2014, fiind surprins băut la volan.

”Faţă de persoana la care faceţi referire (n.r. Marius Petre Nicoară, senator PNL) s-a dispus efectuarea în continuare urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, arată reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un răspuns la solicitarea ziarului Gazeta de Cluj.

”Pe mine nu m-au anunțat așa ceva (n.r. că s-a început urmărirea penală împotriva sa). Am fost la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar nu le-a ieșit expertiza așa. S-a făcut o chestiune in rem pentru că concentrația nu este bine stabilită. Ei au făcut acolo o greșeală și nu vreau să comentez în presă. Realmente o să vedeți că eu am dreptate și după aia o să vedeți că nu am niciun document încă. Ei m-au chemat să dau o declarație. Eu le-am spus că nu dau nicio declarație până nu se refac toate analizele respective ca să se dovedească că nu este concentrația aia. M-au chemat în calitate numai de suspect. Nu au, învinuit nu pot să mă facă. Tocmai că nu mi-au spus că s-a început urmărirea penală”, a explicat pentru Gazeta de Cluj, Marius Nicoară.


Marius Nicoară a declarat pentru Monitorul de Cluj că nu crede că va fi trimis în judecată.

“Am avut în noiembrie un incident, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic, nu am fost trimis în judecată, înseamnă că sunt nişte probleme. Sunt probleme pentru că acele probe care au fost luate atunci nu sunt relevante. Dar asta e procedura. Este deschisă o procedură penală, însă este prea mult spus urmărire penală. Nu au fost daune sau victime, eu cred că nici nu voi fi fi trimis în judecată”, a completat Marius Nicoară pentru Monitorul de Cluj.


Avocatul lui Nicoară spune că maniera în care au prelevate mostrele biologice a fost nelegală.

”Domnul Nicoară are calitatea de suspect în dosarul respectiv. Maniera în care au fost prelevate mostrele biologice este, în opinia mea, nelegală, sub mai multe aspecte distincte, însă nu sunt în măsură să vă furnizez informaţii precise legat de această chestiune. Practic, mostrele biologice au fost prelevate utilizând un veritabil melanj între Normele Metodologice în materie ce au fost în vigoare succesiv pe parcursul anului 2014. În egală măsură, apreciez că nu au fost respectate nici prevederile noului Cod de procedură penală referitoare la examinarea fizică a persoanei. Cât despre testarea concentraţiei de alcool în aer, vă pot spune faptul că, potrivit unui răspuns primit din partea Biroului Român de Metrologie Legală, aparatul Drager folosit nu era verificat metrologic la data respectivă, rezultatele înregistrate de acesta fiind astfel imprecise şi lipsite implicit de relevanţă. Cât despre nivelul alcoolemiei în sânge, deşi nu vă pot indica exact valoarea stabilită, vă pot spune că aceasta se situează sub pragul de 0,80 gr/l. În presă s-au vehiculat mai multe valori: 1,40, 1,60 etc., însă vă garantez că acestea nu sunt reale”, arată avocatul lui Nicoară, Alexandru Râșniță, potrivit Gazeta de Cluj.