monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier grav pe Bulevardul Muncii! Un șofer beat a intrat pe contrasens. Două persoane, rănite grav

Un accident rutier a avut loc vineri, 19 iunie, pe Bulevardul Muncii, produs pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de trafic. Două persoane au fost rănite.

La data de 19 iunie, în jurul orei 23:30, pe Bulevardul Muncii, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane.

Un bărbat de 38 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Muncii, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Astfel, a intrat în coliziune cu scuarul din beton care separă sensurile de mers şi cu un stâlp.


Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, precum şi a unui bărbat de 30 de ani, pasager în autoturism.

„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, precum şi pentru luarea măsurilor legale”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.