monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tot ce trebuie să știi ca să te distrezi la Electric Castle

Cum ajungi la festival? Cu ce? Sunt locuri de parcare? Cât costă o bere? Plouă sau va fi frumos? Festivalul Electric Castle își deschide porțile, astăzi, începând cu ora 10:00. Pentru a trăi la intensitate maximă toate cele 4 zile de festival, organizatorii îi sfătuiesc pe participanți să-și culeagă din timp informațiile, astfel încât timpul pentru distracție să nu fie afectat de chestiuni „organizatorice”. Cei ce nu au apucat își vor mai putea cumpăra bilete de o zi de la fața locului la prețul de 149 de lei.

Primul lucru pe care orice participant ar trebui să-l facă este să-și descarce aplicația Electric Castle 2015. „Aplicația poate deveni cel mai bun prieten în festival, ea nu obosește niciodată și are o memorie excelentă”, explică Andi Vanca, PR Manager. „Te ajută să-ți găsești mașina sau cortul, în cazul în care te simți pierdut, îți pot configura propriul program pe ea astfel încât să nu ratezi vreun artist preferat, te notifică ori de câte ori se întâmplă ceva interesant și te duce la locul respectiv”. Aplicația este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru Iphone. Au fost tipărite peste 10 mii de broșuri cu informațiile esențiale despre festival, însă organizatorii recomandă aplicația ca o variantă eco și mai ușor accesibilă permanent.

Accesul în festival se face de joi, începând cu ora 10:00, anul acesta existând o singură poarta de acces (poarta castelului). Accesul în zona de camping se face începând chiar de astăzi, de la ora 8:00. Sunt puse la dispoziție 10.000 de locuri în camping pentru care se mai pot cumpăra bilete și pe timpul evenimentului, la costul de 59 lei/persoană/4 zile. Campingul este iluminat și păzit, pentru cei cazați aici fiind puse la dispoziție dușuri și toalete. Aceste servicii pentru camping sunt asigurate până luni, ora 8:00, când va începe reorganizarea zonei.


Organizatorii recomandă ca principal mijloc de transport înspre castel linia specială de autobuz creată în acest sens care va funcționa începând de mâine, ora 10:00, până luni, ora 12:00. Programul autobuzelor va fi non-stop, cu plecări din 30 în 30 de minute, din stația Cluj Arena, respectiv stația Bonțida. Prețul unui bilet este de 7 lei și se va putea cumpăra din stație orice număr de bilete dorit. Pentru cei care vin cu mașina la festival există 3 parcări, având aproximativ 10.000 de locuri pentru parcare. Tariful este de 15 lei/intrare, o mașină putând rămâne aici pe toată perioada festivalului. Tariful se va achita de fiecare dată dacă mașina părăsește parcarea și se va efectua un nou acces.

„Sushi, vegan, burgers, pizza – avem de toate”, promit organizatorii care au inclus, în acest an, în zona de food court, peste 25 de restaurante. Barurile de unde pot fi cumpărate băuturile vor fi peste tot, prețul orientativ fiind de 7 lei pentru o bere, 5 lei pentru o apă, 15 lei un drink. Pentru cocktailuri și alte băuturi mai rafinate vor fi amplasate baruri speciale.


Nimic nu se va plăti cu cash în acest an, toate plățile se vor face prin carduri contactless ce vor fi primite în locațiile special amenajate unde vor putea fi încărcate fie cash, fie cu ajutorul altui card. Cei care dețin deja un card contactless emis de o bancă îl vor putea folosi pe acesta.

Există 4 puncte special amenajate pentru încărcarea telefoanelor (unul dintre ele este în camping). Pentru eficiență maximă, se pot face rezervări, astfel ca timpul de așteptare să fie scurtat.


Pe perioada fiecărei zile, organizatorii au pregătit evenimente speciale, de la proiecții de film în zona Stables, zone speciale de relaxare unde vor fi puse la dispoziție și cărți, petreceri tematice la Booha Mansion, un fashion corner foarte interactiv. La Ecopoint, locul în care vă puteți aduce contribuția la protecția mediului, puteţi câștiga o bicicletă de mare clasă.

Zona Dirt Redbull, dedicată celor pentru care bicicleta este nu doar un mijloc de deplasare ci o pasiune, se va activa vineri, când vor avea loc primele antrenamente și calificările în probele BMX & MTB. Ziua se încheie cu concursul de sărituri Highest Air și demonstrațiile făcute de rideri profesioniști. Sâmbătă au loc finalele probelor BMX și MTB, iar duminica este dedicată trick urilor spectaculoase pe biciclete.


Electric Castle 2015 înseamnă: The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental, The Parov Stelar Band, The Cat Empire,NouvelleVague, Siriusmodeselektor, The Subways, RoniSizeReprazent, High Contrast, AsianDub Foundation, DubPistols, DubPhizix&Strategy, Blomqvist Live, DC Breaks, Cosmin TRG, Subcarpați, Șuie Paparude, Soom T & JSTAR, Evil Nine, Vadim &Yarah Bravo, Vakula, Radikal Guru, Eliphino, Benny Page, B.Traits, XXXY, Synkro, Bambounou, FrenchFries, MadProfessor&BrotherCulture, PrinceFatty&Horseman, Bush Chemists& King General, IrationSteppas, DRUGS, Pixelord, Pop Killers, Shiver și The Model + mulți alții.

Vezi cum va fi vremea pe perioada festivalului aici.