Actualitate
Conținuturile video vor fi recompensate cu 55% din veniturile Facebook
Compania Facebook va împărţi veniturile pe care le obţine din publicitate cu creatorii de conţinuturi video, după ce va lansa serviciul Suggested Videos, care va difuza secvenţe de clipuri, intercalate cu reclame, informează bbc.com.
Conţinuturile video care îi vor determina pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe reţea vor fi recompensate cu un procent mai mare din veniturile generate de reclame - Facebook va păstra 45% din totalul acestor venituri.
Facebook spune că utilizatorii săi generează 4 miliarde de vizualizări de conţinuturi video în fiecare zi, iar unii dintre experţi consideră că reţeaua de socializare a devenit o ameninţare reală pentru YouTube.
„Facebook se mută cu agresivitate în domeniul video”, a spus Eleni Marouli, analist specializat în publicitate la compania de consultanţă IHS.
„În decembrie 2014, Facebook a depăşit pentru prima dată YouTube în ceea ce priveşte numărul de vizualizări. Noi prevedem că YouTube îşi va pierde din cota de piaţă începând de anul viitor”, a declarat ea.
În luna iunie, postul de televiziune american HBO a anunţat că va difuza unele dintre programele sale pe Facebook.
Oferirea unui procent din încasări ar putea să îi încurajeze pe tot mai mulţi publisheri să îşi publice conţinuturi pe această reţea de socializare.
În timp ce YouTube oferă creatorilor de materiale video 55% din veniturile aduse de reclamele difuzate înainte de acele conţinuturi video, Facebook va împărţi procentul de 55% - pe care a acceptat să îl cedeze - între mai mulţi creatori de conţinuturi video.
„Nu e un model neobişnuit sau generos. Însă s-ar putea să asistăm la o bătălie pentru profituri între Facebook şi YouTube, pentru a-i atrage pe creatori pe platformele lor”, a adăugat Eleni Marouli.
Facebook a obţinut venituri din publicitate de 3,3 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2015, iar 75% din această sumă provine din reclamele pentru dispozitive mobile.
„Facebook este o companie foarte adaptabilă. În 2012, a avut zero venituri din reclamele pentru dispozitive mobile. În doar doi ani, au ajuns la peste 60% din veniturile din publicitate. Pe baza previziunilor noastre, până în 2018, Facebook va deţine 25% din veniturile din publicitatea pentru dispozitive mobile din Europa şi un procent chiar şi mai mare în Statele Unite”, spune Eleni Marouli.
Facebook spune că testează în această perioadă serviciul Suggested Videos pentru utilizatorii de iPhone din Statele Unite şi că această împărţire a veniturilor nu va începe imediat.
În timp ce YouTube permite celor mai mulţi dintre utilizatori să profite de pe urma clipurilor lor, Facebook spune că va lucra pentru început cu un grup de companii din mass-media şi câteva persoane individuale atent selecţionate.
Una dintre îngrijorările creatorilor de conţinuturi video are legătură cu faptul că, deocamdată, fişierele video sunt mai greu de căutat (şi de găsit) pe Facebook decât pe YouTube.
Banii reprezintă însă un factor decisiv, spune Eleni Marouli.
„Marii jucători nu au nevoie de companii tehnologice precum Facebook şi YouTube pentru a-şi publica conţinuturile. Dacă nu sunt mulţumiţi de contractele care le sunt propuse, pot să se retragă complet din aceste parteneriate, aşa cum a procedat Channel 4 cu YouTube”, a adăugat ea.