monitorulcj.ro Menu
Actualitate

EXCLUSIVITATE. Deșeurile de la Pata Rât sunt „evacuate” prin incendiere

Fumul înecăcios și toxic de la arderea gunoaielor afectează comunele din estul municipiului și Aeroportul Cluj-Napoca. Gunoaiele de pe rampa de la Pata Rât au fost aprinse duminică seara.

Fumul gros, negru și înecăcios a fost vizibil de la sute de metri și a ajuns chiar pe pista Aeroportului Cluj-Napoca.

Surse din Consiliul Județean Cluj susțin că activitatea Aeroportului a fost afectată și că există chiar o reclamație oficială în acest sens.


Potrivit informațiilor obținute de reporterii cotidianului Monitorul de Cluj, a fost sesizată și Garda de Mediu, care urmează să ancheteze incidentul.

Fumul intens a fost observat de operatorii din turnul de control al Aeroportului, care au alertat Romatsa și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, deoarece exista riscul afectării sănătății pasagerilor și angajaților aeroportului, precum și de perturbare a activității


A doua zi, Aeroportul a făcut o sesizare în scris la Consiliul Județean Cluj, instituție căreia îi este subordonat, și a arătat riscurile la care au fost expuși pasagerii și angajații, au declarat pentru Monitorul de Cluj surse din CJ. 

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a confirmat pentru Monitorul de Cluj informațiile.  „Alaltăieri seară (duminică, 5 iulie - n.r.) s-a primit o sesizare că în zona Pata Rât este fum dens, provenit de la niște cauciucuri arse, care afectează zborurile de pe Aeroport”, a declarat Vușcan. Prefectul susține că a fost informat de către adjunctul de la Garda de Mediu despre incident și spune că în zonă s-au deplasat poliţişti, ISU, Garda de Mediu. Raportul urmează să fie întocmit zilele viitoare.  


În 5 iulie, în jurul orei 21.56, am fost solicitaţi să intervenim pe rampa de gunoi de la Pata Rât pentru că ieşea fum. Am intervenit cu o autospecială de stingere a incendiilor, dar odată ajunşi la faţa locului, am constat că nu s-a impus folosirea autospecialei, nu a existat pericol să se extindă (incendiul - n.r.)”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș. El a evitat să se pronunțe cu privire la cauza probabilă a incendiului.

Surse contactate de Monitorul de Cluj afirmă că practica aprinderii gunoaielor pe rampa de la Pata Rât era frecventă în urmă cu câțiva ani, fiind o modalitate ieftină de „reducere” a volumului deșeurilor depozitate. În contextul depășirii capacității de depozitare și a obligației de închidere a rampei neconforme de gunoi de la Pata Rât nu este exclus ca gunoiul să fi fost aprins intenționat, susțin aceleași surse.