monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hoț, șef de promoție la Școala de Poliție Cluj! A depus jurământul alături de 150 de viitori polițiști – GALERIE FOTO

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a ajuns la a 10-a promoție de absolvenți. Vineri, 17 iulie, cei 148 de absolvenți ai seriei 2013-2015 au participat la festivitatea de acordare a gradului profesional la sediul şcolii, tinerii agenţi fiind ajutaţi de către membrii corpului profesoral, familie şi prieteni să treacă mai uşor peste acest moment emoţionant din cariera lor.

Şefa promoţiei 2013-2015 este clujeanca Hoț Iulia-Oana - cu media 9,66, urmată de Iștoan Andreea-Isidora din județul Maramureș - cu media 9,64; Cenușa Paula-Elena din județul Arad - cu media 9,64; Baciu Simion-Bogdan din județul Bistrița-Năsăud - cu media 9,63; Dorolți Alina-Loredana din județul Sălaj - cu media 9,61.

La festivitatea înălţării în grad au participat chestorul de poliție Dumitru Jianu - adjunct al inspectorului general al Poliției Române; comisarul de poliție Paul Bălțățeanu - șeful Serviciului Formare Profesională din cadrul Direcției Management Resurse Umane din I.G.P.R.; Gheorghe Vușcan - prefectul județului Cluj; Tudor Grindean - şeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, precum şi alte oficialităţi judeţene şi locale şi parteneri educaţionali ai şcolii.


Cei 148 de absolvenţi - 32 de fete și 116 băieți -  au fost pregătiţi pentru specializarea Ordine Publică. În data de 3 august 2015, tinerii agenţi se vor prezenta la unităţile de repartiţie pentru a-şi începe activitatea.

Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum zece serii de elevi, respectiv peste 2.000 de agenţi de poliţie.