monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două proiectile din Al Doilea Război Mondial, descoperite în Cluj

Două proiectile care datează din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite în localităţile Vlaha şi Viişoara.

Poliţia a fost sesizată luni, 20 iulie, cu privire la faptul că în localităţile Vlaha şi Viişoara, în contextul efectuării unor lucrări de excavaţii şi de reabilitare a unei străzi, au fost descoperite două proiectile.

La scurt timp persoanele din zonele adiacente au fost îndepărtate şi au fost solicitaţi specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.


Aceştia au identificat proiectilele, stabilind că este vorba despre o bombă aruncător de calibrul 60 mm, respectiv despre un proiectil exploziv de calibrul 122 mm, care provin din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Proiectilele au fost ridicate de către specialişti.