monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sărac – „avocatul” romilor din Cluj, condamnat pentru avocatură clandestină

sursa foto: evz.ro

Cel mai cunoscut personaj din Palatul de Justiţie din Cluj-Napoca a fost condamnat pentru avocatură clandestină şi înşelăciune.

Ionel Sărac (foto) este cunoscut ca fiind „avocatul romilor”,  şi nu un personaj care nu are studii juridice, dar pledează în faţa instanţelor de judecată, cot la cot cu ceilalţi avocaţi cu acte în regulă. În fiecare dimineaţă, Sărac poate fi văzut cum îşi „agaţă” clienţii, marea lor majoritate de etnie romă, chiar pe holurile Tribunalului Cluj.

Săptămâna trecută, Judecătoria Cluj Napoca l-a condamnat pe „avocatul” Sărac la un an de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi la trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru avocatura clandestine, informează evz.ro.


Sărac a fost acuzat de o femeie de etnie romă de înşelăciune şi de faptul că i-a spus acesteia că este avocat în condiţiile în care ştia că nu este. „Avocatul romilor” i-a luat clientei suma de 1.600 de lei pentru un proces de divorţ, pe care, culmea, l-a şi câştigat. Nemulţumirea mare a clientei a venit în momentul în care a aflat că Sarac nu este avocat şi că i-a solicitat să meargă la un notar pentru a semna o procură de reprezentare. În lumea falşilor avocaţi, se practică moda procurilor de reprezentare, cu care ulterior aceştia se prezintă în faţa unui judecător şi susţine cauza, nu ca un avocat ci ca un reprezentant. Aşa s-a întâmplat şi în acest caz în care Sărac a pledat ca şi reprezentant şi nu ca avocat. Culmea este faptul că a câştigat procesul de divorţ în condiţiile impuse de clienta lui. Ulterior, cea care l-a angajat a depus o plângere penală împotriva lui Sărac care s-a preynetat ca fiind avocat în condiţiile în cae ştia cu nu este.

Ionel Sărac este atât de celebru în Cluj Napoca încât a ajuns să fie personaj principal într-un roman despre culisele justiţiei, scris de fostul judecător Lucian Cristea.

În carte, personajul principal este avocatul „neavocat” Serafimuţ, personaj care a fost inspirat din viaţa şi activitatea lui Ionel Sărac.