Actualitate
Restricții de circulație și transport în comun disponibil toată noaptea, în perioada UNTOLD
În perioada 30 iulie – 2 august, pe durata desfășurării UNTOLD Festival, în oraș vor fi instituite restricții de circulație importante. Transportul în comun va avea un regim special.
Conducerea Primăriei Cluj-Napoca a anunțat, luni, ce restricții de circulație vor fi impuse în oraș, în perioada 30 iulie – 2 august. “Vom avea o restricționare a circulației rutiere pe strada George Coșbuc, de la Splaiul Independenței până la intersecția Cardinal Iuliu Hossu, din data de 28 iulie, ora 23.00 până în 4 august, ora 8.00”, a declarat primarul Emil Boc.
De asemenea, va fi o restricționare a circulației rutiere pe Splaiul Independenței, de la podul Garibaldi până la intersecția cu podul Napoca, din 28 iulie, ora 23.30 până în 4 august, ora 4.30, cu excepția tramvaielor, astfel: în 29 iulie, tramvaiele vor circula normal, în 30 iulie, vor circula între orele 5.00 – 18.00. De la ora 18.00, tramvaiul nu va mai circula și va fi înlocuit cu autobuzul. Vineri, tramvaiele vor circula până la ora 17.00, urmând ca după ora 17.00, transportul să fie asigurat cu autobuzul.
Sâmbătă și duminică tramvaiele nu vor circula, iar luni, circulația tramvaielor va reveni la normal.
Tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze care vor circula deviat pe traseul: Primăverii – Splaiul Independenței – Pod Garibaldi – Piața 14 iulie – Dragalina – Piața Gării.
Accesul în parc, restricționat
“Pentru siguranța participanților, va fi restricționat parțial accesul în Parcul Central, extremitățile restricționării fiind strada George Coșbuc – Cardinal Iuliu Hossu – Splaiul Independenței – clădirea Universității de Arte și Design – clădirea Casino, din data de 29 iulie, ora 23.00 până în 3 august la 8.00”, a spus primarul.
Transport, 24 din 24
Pe toată durata UNTOLD, în oraș vom avea transport în comun 24 de ore din 24. “Pentru perioada nopții vom avea șase linii de transport pentru a asigura legătura cu orice colț al orașului. Linia 6 care asigură circulația pe ruta Bucium – Aurel Vlaicu și vor circula autobuze din 15 în 15 minute până la ora 3.00, iar după ora 3.00 până la ora 5.00 din 10 în 10 minute. În orice moment se poate suplimenta numărul de autobuze dacă este necesar”, a afirmat Boc.
Vor fi disponibile și linia 25, Mănăștur – Gheorgheni, linia 46 pentru cartierul Zorilor – Piața Mihai Viteazul, linia 30 pentru bulevardul 1 Decembrie – strada Aurel Vlaicu, 36 de pe strada Câmpinei până în Mihai Viteazul și M21 pentru Florești din 30 în 30 de minute.
“Cei care trebuie să își cumpere bilete există următoarele alternative: abonament cu preț întreg, pe o săptămână, toate liniile – 41 lei, abonament cu preț întreg, toate liniile, trei zile – 20 lei, abonament cu preț întreg, toate liniile, o zi – 12 lei sau un bilet de noapte, cu o călătorie – 3 lei, care se cumpără de la conducătorul auto, pe timpul nopții sau de la chioșcurile care vor fi deschise, o parte din ele, și după ora 23.00. Va putea fi cumpărat bilet și prim SMS”, a mai explicat primarul.