Actualitate
GALERIE FOTO Statuia lui Matei Corvin, vandalizată. A fost stropită cu vopsea
Statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii din centrul orașului Cluj-Napoca a fost vandalizată de persoane necunoscute.
Fotografiile cu statuia vandalizată au fost postate pe internet.
Polițiștii au început o anchetă în acest caz. „În jurul orei 13:00 poliția a fost sesizată de către reprezentanți ai autorităților locale cu privire la acest aspect”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Polițiștii au efectuat cercetări, cercetările continuând pentru identificarea vinovaților
Viceprimarul Horvath Anna a declarat, miercuri, că autorităţile au luat legătura cu specialistul care s-a ocupat cu restaurarea statuii pentru a găsi cea mai bună soluţie de curăţare.
„Primăria Cluj-Napoca va depune, miercuri, o plângere penală la IPJ Cluj după vandalizarea statuii lui Matei Corvin, care a fost împroşcată cu vopsea maro. Şi spatele calului şi soclul din piatră au fost murdărite de vopsea. Am luat legătura cu Poliţia Locală şi verificăm imaginile de pe camerele video instalate în zonă. Sperăm ca făptaşii să fie prinşi şi traşi la răspundere. Cred că vandalizarea a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri. De asemenea, am luat legătura cu specialistul care s-a ocupat cu restaurarea statuii pentru a găsi ce-a mai bună soluţie de curăţare a soclului”, a spus Horvath.