monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sporturi extreme, tatuaje și salt cu tiroliana peste Chios la UNTOLD

Pe lângă concerte, organizatorii UNTOLD FESTIVAL au pregătit și alte surprize pentru participanți.

Sporturi extreme, tatuaje și salt cu tiroliana peste Chios la UNTOLD

Participanții la festival pot să își facă tatuaje la Tattoo Expo care reunește, pentru prima dată la Cluj Napoca, peste 50 de artiști tatuatori profesioniști veniți din țări precum: Ungaria, Spania, Olanda, Danemarca. Aceștia vor face reale demonstrații de talent timp de 3 zile (31 iulie – 2 august), prin tatuajele realizate și prin diferitele stiluri abordate.

Accesul amatorilor de tatuaje și al vizitatorilor în cadrul cadrul Tattoo Expo, situat în incinta Sălii Polivalente, etajul 2, este de 15 lei.


Salturi în tandem și jocuri militare

Amatorii de spoturi extreme pot face salturi în tandem de la 3.000 de metri, 35 de secunde de cădere liberă și zbor cu parașuta în împrejurimile Clujului. Doritorii trebuie să se programeze în prealabil telefonic. 

În pădurea Hoia, vor avea loc jocuri de simulare militară cu echipament specific de airsoft, replici de arme reale cu obiective strategice sau posibilitatea de instructaj și trageri la țintă. În zilele de festival doritorii pot încerca aceste activități între orele 12.00 -20.00 și beneficiază de 50% discount la prețurile practicate în mod normal.


Cu tiroliana peste lacul Chios

De asemenea, festivalierii pot să încerce produse românești la standurile din Parcul Central, pot să învețe să bată la tobe, să facă jonglerii, parkour sau tatuaje cu henna.

Doritorii de senzații deosebite, sunt așteptați să alunece pe tiroliană peste lacul Chios din Parcul Central. Tiroliana va funcționa pe bază de înscrieri. Sâmbătă și duminică între orele 10-12 și 18-20 poți să te relaxezi la cursurile de Yoga și Body Art. Poți să vizionezi filme sub cerul liber. În fiecare seară, începând cu ora 21.30 și până la ora 2.00, în zona BT Village, The Forrest, cu Cinemobilul la Outdoor Cinema.


Organizatorii au pregătit și tururi ghidate pe trei trasee din oraș.