monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petrecere pentru 2.000 de pensionari din Cluj. Cât costă evenimentul

Petrecerea de Ziua Vârstnicului, organizată de Primăria Cluj-Napoca a devenit deja o tradiție. Potrivit autorităților locale, evenimentul este dedicat pensionarilor cu venituri modeste.

Petrecere pentru 2.000 de pensionari din Cluj. Cât costă evenimentul

Dacă în 2013, Primăria Cluj-Napoca a alocat din bugetul local 119.000 lei pentru petrecerea de Ziua Vârstnicului, în 2014 a pus la bătaie 150.000 lei, iar anul acesta suma va crește la 200.000 lei.

Evenimentul va fi pregătit pentru 2.000 de pensionari cu venituri reduse, potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali în ședința de Consiliu Local din 5 august.  Documentul propune alocarea a 200.000 lei pentru petrecerea de Ziua Vârstnicului care este sărbătorită în fiecare an pe data de 1 octombrie.


Primăria vrea să le pregătească vârstnicilor un meniu în valoare de 85 lei, un program muzical de trei ore la care participă șapte artiști, inclusiv Dumitru Fărcaș, două orchestre și două ansambluri.

Nici mâncarea nu va fi lipsi de la acest eveniment. Pensionarii vor avea un meniu în valoare de 85 lei, format din gustare rece (brânză delice pe castravete, ruladă brânzeturi, rosie cherry cu gorgonzola, ruladă pui în susan, galantina pui în bacon, ruladă porc Napoca, goujon piept pui în fulgi, chifteluțe, roșie cu vinete, bruschetă cu roșie și oregano, măsline decor), piept de pui la tavă, pulpă de porc la tavă, cartofi boulanger, legume mexicane, salată de varză, tort Fantezie, cafea espresso, chifle, apă minerală, apă plată, suc Pepsi, Prigat, bere, vin, votcă, garone.