monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un preot din Cluj a primit interdicție să se mai apropie de preoteasă

Un slujitor al Domnului a fost reclamat de preoteasă că o bate pe unde o prinde. În replică, popa se apără și spune că și-a surprins consoarta „în anumite situații cu un cetățean din Luxemburg”.

Premieră în Justiția și în Biserica din România. Preotul greco catolic Remus Tegzeșiu, din Cluj Napoca, a primit interdicție de a se mai apropia de soția sa, medicul de familie Anca Tegzeșiu, la o distanță mai mică de trei metri. În plus, slujitorul Domnului a fost trimis, forțat, la psiholog. Clujeanca a cerut să fie apărată, reclamând violența soțului ei. „Mă bate pe unde mă prinde. Pe toată perioada căsătoriei am fost supuși unor permanente violențe fizice și verbale din partea pârâtului. Teama față de pârât m-a determinat să montez pe încăperea pe care dorm o ială, iar cheia o țin în permanență la gât pentru a nu fi sustrasă de pârât”, a declarat medicul Anca Tegzeșiu, informează evz.ro.

Ultima bătaie pe care a primit-o, susține femeia, a fost în data de 22 iulie 2015: „M-a lovit atât de puternic peste urechea dreaptă încât am căzut și mi-am pierdut cunoștința. Înainte cu câteva zile m-a lovit și mi-a spart buza. Conduita agresivă este, după cum se vede, tot mai mare ca intensitate”.


Nu vrea la pshiholog

Această bătaie, a mai dezvăluit Anca Tegzesiu, a pus capac unei căsnicii zbuciumate din care s-au născut trei copii. Femeia a mai spus că a încercat în permanență să salveze familia. „Am participat împreună cu pârâtul la ședințe de consiliere de familie. Am fost cu copiii la ședințe de psihoterapie. Și acest demers a fost sortit eșecului, iar în urmă cu câteva săptămâni, pârâtul ne-a interzis, atât mie cât și copiilor, orice întâlnire cu psihologul și chiar l-a amenințat cu plângeri penale”. Anca Tegzeșiu a căutat alinare și la Biserica Greco Catolică pentru a-i oferi preotului Tegzeșiu sprijin de specialitate, dar acesta s-a sustras fără motiv.

S-au certat în instanță

Procesul privind ordinul de interdicție s-a transformat într- un mare scandal, în care ambele părți au pus pe masa judecătorului toate lucrurile rele pe care le știau. Preotul Tegzeșiu se apără și susține că totul a explodat după ce și-a surprins soția în anumite „situații cu un cetățean din Luxemburg”, pe care trebuia să îl găzduiască ocazional, datorită unor obligații religioase.


Ulterior, mai spune preotul, după ce intrusul a plecat din casa lui, atitudinea soției a devenit una „glacială”, totul culminând cu „alungarea din patul conjugal”. Preotul Tegzeșiu are convingerea că intenția soției este de a-l alunga din imobilul, destul de valoros, pe care el l-a primit de la o fundație patronată de Biserica Greco Catolică, cu scopul de a-l revinde, „iar cu banii să poată pleca la bărbatul din Luxemburg”.

Copiii spun că adevărul e la mijloc

Interesant este faptul că instanța de judecată a ajuns la concluzia că cei trei copii ai soților Tegzeșiu se plâng de comportamentul mamei lor, „care este unul ciudat”. În acest sens, la dosar este dat și un exemplu cu privire la starea de fapt care a degenerat în bătaia din data de 22 iulie, descrisă de femeie. În acea zi, soția preotului ar fi demontat cablurile de la televizor și de la internet. Unul dintre copiii minori a declarat în instanță că nu a înțeles de ce mama lui a avut un astfel de comportament. Ulterior, medicul de familie Anca Tegzeșiu a declarat că ar fi înapoiat cablurile dacă preotul Tegzeșiu i-ar fi predat certificatul de căsătorie de care avea nevoie pentru divorț.

Etichete: biserica preot