monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spiritul civic nu a dispărut la Cluj. Doi tâlhari, prinși cu ajutorul clujenilor

Doi tineri care au furat un telefon mobil au fost prinşi cu ajutorul cetăţenilor. Cei doi au fost reţinuţi 24 ore pentru furt calificat.

La data de 21 august, în jurul orei 14.00, s-a solicitat intervenţia poliţiştilor pentru identificarea unor persoane care au furat un telefon mobil în incinta unei terase din Cluj-Napoca.

Oamenii legii au identificat un tânăr de 22 ani din Cluj-Napoca, care împreună cu un alt tânăr de 21 ani din Chinteni, au furat un telefon mobil în valoare de aproximativ 2.500 lei.


„Poliţiştii au stabilit că telefonul s-ar fi aflat pe masă, în faţa proprietarului, iar personele bănuite ar fi încercat să distragă atenţia acestuia folosind un ziar. Telefonul a fost restituit părţii vătămate, iar faţă de cei doi tineri a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind luată măsura reţinerii acestora pentru 24 ore”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente, urmând ca tinerii să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Etichete: terasa local