Actualitate
Peste 48 de milioane de euro de la UE pentru deşeurile Clujului
Proiectul privind managementul deşeurilor va fi finanţat oficial din fonduri europene.
Consiliul Judeţean Cluj a obţinut finanţarea europeană pentru proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor”.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a anunţat ieri că suma pe care judeţul o va primi de la Comisia Europeană pentru acest proiect este de 48,46 de milioane de euro.
„Decizia prin care proiectul nostru a fost acceptat pentru finanţare a venit săptămâna trecută de la Comisia Europeană. Este un pas foarte important pentru judeţul nostru pentru că aceşti bani, 48,46 milioane de euro, vor duce practic la o contribuţie mai mică din partea noastră pentru acest proiect. Fondurile europene au o proporţie de 80% în proiect, contribuţia noastră este de 2%, iar contribuţia de la bugetul de stat este de 18%”, a anunţat preşedintele forului judeţean.
În cel mult două săptămâni, Consiliul Judeţean va semna împreună cu Ministerul Mediului contractul de finanţare europeană pentru proiect, urmând ca banii europeni să vină treptat pe măsură ce se derulează proiectul.
Se pregătesc noi licitaţii
Deşi licitaţia pentru construirea centrului integrat de management al deşeurilor este practic blocată în acest moment, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a explicat că speră ca situaţia să se remedieze în cel mai scurt timp. „Aşteptăm în acest moment motivarea hotărârii judecătoreşti, iar apoi vom continua procedura de licitaţie. Este o chestiune de zile. Trebuie reanalizate ofertele, iar comisia de licitaţie să dea o soluţie, aceeaşi sau alta”, a spus Tişe.
Vă reamintim că, luna trecută, instanţa de judecată nu a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean în procesul deschis în cazul contestaţiilor pentru centrul de deşeuri. În luna februarie a acestui an, Consiliul Judeţean a desemnat asocierea dintre Hidroconstrucţia, Iridex Group şi Argif Proiect câştigătoare a licitaţiei, cu o ofertă financiară de 103,01 milioane de lei fără TVA. La scurt timp după aceea au apărut însă contestaţiile.
Pe lângă realizarea centrului de deşeuri, proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor” mai implică şi construirea unor staţii de transfer la Huedin, Mihai Viteazu şi Gherla, închiderea şi ecologizarea a şase rampe neconforme din judeţ, între care şi Pata Rât, achiziţionarea de echipamente necesare depozitului de deşeuri şi achiziţionarea de echipamente pentru colectarea de deşeuri.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, a precizat că în acest moment se lucrează la caietele de sarcini pentru aceste licitaţii, urmând ca ele să fie lansate în cel mai scurt timp.
Tişe: „Am luat-o de la zero cu acest proiect”
„Obţinerea acestei finanţări este practic un moment final al unui proces de lungă durată, la care lucrăm de doi ani. Este un proiect foarte complex, care presupune foarte multe licitaţii şi de aceea există şi foarte multe posibilităţi de contestaţii. Fiind şi bani foarte mulţi la mijloc, probabil că vor fi şi foarte multe firme interesate. Au fost multe probleme cu acest proiect, legate de locaţie şi altele. Partea cea mai grea, obţinerea de bani europeni, a trecut. Noi, din păcate, am luat-o de la zero cu acest proiect. Din 2005 se ştia că trebuie să se închidă rampele din judeţ, dar nu s-a făcut nimic până în 2008”, a ţinut să arate Tişe. El le-a mulţumit totuşi tuturor primărilor localităţilor din judeţ, care au înţeles că fără contribuţia lor acest proiect nu poate fi realizat. Astfel, cofinanţarea din partea judeţului va fi împărţită cu toate localităţile care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan. „Costul estimat de noi este de 14 euro/cap de locuitor, însă suma exactă se va stabili după licitaţii. De obicei, valoarea finală ajunge la 70-75% din valoarea estimată iniţial”, a menţionat Radu Bica. Pentru că majoritatea comunelor au bugete mici, sumele pentru cofinanţare vor proveni din cotele defalcate de TVA, pe care tot Consiliul Judeţean le alocă comunelor pentru investiţii.
Prima celulă a depozitului, la anul
Prima celulă a viitorului depozit de deşeuri ar trebui să fie gata în cel mult un an de zile. Conducerea forului judeţean se gândeşte de pe acum şi la administrarea viitoarei „fabrici de gunoi” a Clujului. „O primă celulă din depozit ar trebui să fie gata foarte repede, adică anul viitor pe vremea asta. Licitaţia finală va fi cea pentru administrarea depozitului de gunoi. După ce ne vom apuca de construit ne vom gândi deja şi la această parte privind administrarea. Dorinţa mea este ca licitaţia să o organizăm tot anul acesta, în a doua parte a anului”, a încheiat Alin Tişe.