monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doar o parte din Moţilor va fi gata în 15 septembrie. Cât vor mai dura restul lucrărilor

Aglomeraţia şi restricţiile de circulaţie din centru, din zona Moţilor nu se încheie foarte curând. Totuşi, pe două străzi din centru, lucrările se încheie în întregime, pe partea carosabilă, în 15 septembrie.

Doar o parte din Moţilor va fi gata în 15 septembrie. Cât vor mai dura restul lucrărilor

Primarul Emil Boc a anunţat, miercuri, că lucrările de pe Horea şi Avram Iancu vor fi gata în 15 septembrie, urmând ca pe o parte din Moţilor să se mai lucreze până în 15 octombrie. “Pe începutul şcolii, vom avea circulaţia rutieră asigurată pe Horea şi Avram Iancu pentru că aşa am promis. Pe strada Moţilor, aproximativ două treimi din stradă va fi gata. Aceasta înseamnă că până la intersecţia cu Coşbuc, practic lucrările vor fi gata la nivel de asfalt şi va rămâne tronsonul de la Coşbuc până la Mărginaşă care va fi gata până în 15 octombrie. Acesta este graficul de lucru potrivit lucrărilor anunţate”, a afirmat Boc.

Potrivit primarului, se va circula mai uşor pe Moţilor. “Se va reduce oarecum partea de aşteptare pentru transport în comun întrucât nu va mai fi un tronson atât de larg în lucru aşa cum este acum, până la începerea şcolii. Acesta este obiectivul pe care îl avem”, a precizat Boc.


Pe Moţilor, lucrează toate regiile, nu doar firmele care se ocupă de modernizarea străzii. “Vreau încă o dată să îi rog pe clujeni să înţeleagă că acolo nu lucrează doar Primăria, ci cel puţin cinci regii, de la RATUC care îşi îngroapă cablurile electrice în subteran la celelalte regii care îşi îngroapă restul cablurilor, la Apă care îşi schimbă conductele, la Gaz şi la iluminatul public care, la fel, este coborât în subteran şi Electrica, cu schimbarea stâlpilor. În procedurile de lucru sunt unele întârzieri, dar per ansamblu suntem în grafic cu ceea ce am promis pentru această toamnă”, a mai spus primarul.

Boc le-a recomandat clujenilor câteva rute ocolitoare pentru a nu intra în blocajul de pe Moţilor. “Facem un apel, în continuare, la toţi cei care traversează zona centrală să facă o preselecţie încă de la Prefectură pentru a avea două alternative la ceea ce înseamnă Moţilor. Pe de o parte, Cuza Vodă-Piaţa Mihai Viteazu-Daci şi după aceea pe Dragalina înainte spre Grigorescu şi Mănăştur sau stânga de la Prefectură – Calea Turzii – Observator – Frunzişului şi Mănăştur. Dacă au intrat de la Sora spre Moţilor e clar că nu mai au altă alternativă”, a precizat primarul.