monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident grav la Câţcău! Cinci persoane au ajuns la spitalul din Dej – FOTO – VIDEO

Un accident de circulaţie a avut loc sâmbătă în jurul orei 13:30, pe DN1C în localitatea Câţcău. Cinci persoane au fost transportate la Spitalul Municipal din Dej după ce două maşini au intrat în coliziune. Un autoturism s-a răsturnat pe marginea drumului.

sursa foto dejeanul.ro

Din primele informaţii, şoferul unui autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în Maramureş, se îndrepta spre Baia-Mare, însă la un moment dat a intrat în depăşire fără să se asigure şi a lovit un autoturism Skoda, care circula regulamentar pe celălalt sens, scrie dejeanul.ro. În urma impactului, autoturismul Skoda s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar Passat-ul a ajuns într-un cap de podeţ, remorca acestuia răsturnându-se.

Şoferii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost 0 pentru ambii şoferi. Trei persoane din primul autoturism şi două din celălalt au fost transportate la spital, dar rănile suferite nu le pun viaţa în pericol, conform dr. Mariana Baciu, coordonatorul Substaţiei de Ambulanţă Dej. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.


”Poliţia a fost sesizată că pe DN1 C, pe raza localităţii Câţcău, s-a produs un accident rutier. Un bărbat de 39 de ani din judeţul Maramureş, aflat la volanul unui autoturism cu remorcă, pe fondul nepăstrării distanţei laterale corespunzătoare faţă de un autoturism care se deplasa din sens opus, pe direcţia Baia Mare - Dej, a intrat în coliziune laterală cu acesta, condus de un tânăr de 23 de ani. În urma impactului, ansamblul de vehicule a intrat într-un şanţ, iar autoturismul care circula din sens opus s-a răsturnat pe un podeţ. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, şoferul de 23 de ani şi doi pasageri, de 25, respectiv 47 de ani, aflaţi în autovehicul”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.