monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul Județean Cluj nu a calculat câți bani s-au pierdut la groapa de gunoi, la drumul Ic Ponor și la Tetarom. IV Cum justifică Seplecan?

Cele 3 proiecte –SMID, drumul Ic Ponor-Răchițele și Tetarom IV- sunt cunoscute ca fiind cele ma răsunătoare eșecuri ale administrației județene din ultimii 5 ani.

Deși s-au comandat lucrări plătite din bani publici, Consiliul Județean nu a calculat câți bani au fost plătiți din buzunarele clujenilor la aceste lucrări inutile sau neconforme.

Într-un răspuns la o solicitare a ziarului Monitorul de Cluj, reprezentanții Consiliului Județean Cluj spun: „Realizarea misiunii de audit public intern se face în baza planului de audit public intern care se întocmește anual de către structura de audit public intern. Proiectul planului anual de audit public este întocmit până la data de 30 noiembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează. Conducătorul entității publice aprobă proiectul planului anual de audit public intern până la 20 decembrie a anului precedent. Planificarea anuală și multianuală a misiunilor de audit public intern se realizează în funcție de numărul entităților subordonate, în coordonare, sub autoritate , cu respectarea periodicității în auditare și anume cel puțin o dată la 3 ani (aspect semnalat și de către UCAAPI și Camera de Conturi Cluj) precum și ținând cont de resursele de audit disponibile”, explică reprezentanții Consiliului Județean Cluj.


„În concluzie, pornind de la aspectele menționate mai sus, auditorii interni din cadrul Serviciului de Audit Intern al Consiliului Județean nu au desfășurat nicio măsură de audit pentru proiectele Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj –POS Mediu, Modernizarea Structurii de acces în zona turistică Răchițele-Prislop-Ic Ponoe- POR, Parc Industrial TETAROM IV- POR”, spune președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, în răspunsul său.