Actualitate
Google: Peste 50% din căutările efectuate au fost realizate pe telefonul mobil
Google a anunțat că, pentru prima oară, peste 50% din căutările efectuate pe motorul său de căutare au fost realizate pe telefonul mobil, depășindu-le pe cele de pe calculator.
Prin urmare, telefoanele mobile au devenit instrumentele cel mai des utilizate pentru căutări pe Google, relatează vineri 20minutes.ch.
La conferința Code/Mobile, organizată joi de site-ul de specialitate Re/code, Amit Singhal, șeful departamentului de cercetare de la Google, a anunțat că motorul de căutare a trecut prima oară un prag simbolic în cursul acestei veri: Google, care prelucrează 100 de miliarde de căutări pe zi, primește acum mai multe de pe aplicațiile mobile decât de pe calculatoare, scrie Wall Street Journal. Evaluarea nu ia în considerare majoritatea tabletelor, Singhal evocând doar aparatele cu ecrane sub 6 inch.
Căutările de pe telefoanele mobile le depășiseră pe cele de pe desktop încă din luna mai, după cum a anunțat Google, dar numai în zece țări, printre care Statele Unite și Japonia. Acest lucru este valabila cum la nivel mondial, încheie 20minutes.ch.