Actualitate
Boc: Suntem dominaţi de o mentalitate comunistă în care statul trebuie să facă tot
“Noi suntem dominaţi de o mentalitate care vine din comunism, statul trebuie să facă, statul trebuie să ne dea, statul să aibă grijă de noi”, a declarat primarul Emil Boc la deschiderea Cluj Business Days care a avut loc miercuri dimineaţa.
“Ceea ce faceţi dumneavoastră aici are un impact major pentru ceea ce înseamnă societatea românească pe termen mediu şi lung. Voi fi întotdeauna un susţinător al tezei potrivit căreia totul începe şi se termină cu locul de muncă. Avem 25 de ani de evoluţie după comunism şi încă mai avem atât de învăţat despre economia de piaţă, despre democraţie. Gândiţi-vă că în raport cu alte state democratice din Uniunea Europeană la care noi ne raportăm sau tindem să ajungem la nivel de prosperitate, de mentalitate democratică, ne despart sute de ani de experienţă democratică. Noi avem 100 de ani tradiţie interbelică şi 25 de ani după Revoluţie. Această cultură a mediului de afaceri nu se învaţă de pe o zi pe altă. Noi suntem dominaţi de o mentalitate care vine din comunism, statul trebuie să facă, statul trebuie să ne dea, statul să aibă grijă de noi. Nu mai este aşa. Această gândire comunistă s-a demonstrat că este falimentară. Încet dar sigur şi mentalitatea în România se schimbă. Trebuie să recuperăm decalajul inclusiv de mentalitate a ceea ce înseamnă loc de muncă şi economie de piaţă”, a spus Boc în debutul evenimentului.
Emil Boc a mai vorbit şi despre avantajele competitive pe care le are municipiul Cluj-Napoca față de alte orașe din România și din Europa.
“Clujul are forță de muncă bine calificată, există universități publice și private, Clujul este capitala națională a IT-ului, avem o infrastructură mai bună decât în alte orașe, există un aeroport internațional, Clujul a fost declarat cel mai primitor oraș european cu străinii, cu viață culturală și academică. Clujul este un oraș în care vii și vrei să rămâi. Avem proiectul Cluj Innovation City care vizează 20.000 de locuri de muncă și implică peste 100.000 de locuitori. Acest proiect pune accent pe dezvoltare, inovare, cercetare și IT. Vă invit să fiți parteneri la acest proiect care va schimba fața Clujului în următorii zece ani”, a mai declarat Boc.
CEE Entrepreneurship Summit 2015 are loc la Cluj-Napoca, între 14 și 16 octombrie şi reuneşte peste 1.500 de participanți şi peste 100 de speakeri. Evenimentul este destinat deopotrivă promovării mediului de afaceri și expunerii oportunităților de business de pe piețele locale din cele patru regiuni ale țării, prin facilitarea interacțiunilor dintre investitori, antreprenori, manageri, experți, reprezentanți ai administrației publice locale și centrale.