monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul care aduce mașini pentru VIP-uri a fost reținut

Procurorii DIICOT Cluj l-au reținut pe samsarul de mașini din Cluj-Napoca care aducea autoturisme de lux unor vedete din România. Anchetatorii susțin că Nagy Miklos a pus la cale o adevărată rețea în care erau implicate 80 de societăți comerciale pentru ascunde urma unor sume de ordinului zecilor de milioane de lei.

Miklos Nagy a fost reținut pentru 24 de ore pentru acuzația de evaziune fiscală. În același dosar a mai fost reținut un anume Berki Zoltan, un personaj cu dublă cetățenie română și maghiară, despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi controlat activitatea a 80 de firme bidon. De altfel, Berki era persoana mandatată cu scoaterea banilor de la bancă, bani obținuți prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, scrie evz.ro.

Berki a fost și protagonistul unei scene de-a dreptul comice. Acesta a scos de la Banca Transilvania suma de 20 de milioane de lei după care a doua zi s-a prezentat din nou la sediul băncii pentru a mai ridica alte șase milioane de lei. De frică, oficialii de la bancă au mai refuzat să elibereze banii deoarece li s-a părut suspect că Berki  avea doar procură să opereze pe conturile unor firme și l-au anunțat că au sesizat Oficiul pentru Prevenirea și Spălarea Banilor.


Miklos Nagy, cunoscut mai mult sub numele de ”Miki de la Webcar” este un personaj din highlife-ul Bucureștiului și din Cluj. Acesta era abordat de mai toți oamenii cu bani care își doreau o mașină de fițe, de la Ferrari până la oricare altă marcă de autoturisme. Miki a fost abordat chiar de fiul lui Costel Cășuneanu pentru a-i face rost de o mașină care să țină cont de pretențiile financiare ale fiului regelui asfaltului.

Afaceristul clujean și-a lansat site-ul webcar.ro, prin care vindea autoturisme de lux. În acest dosar au mai fost reținuți un anume Marin Cornăcel și două contabile din Cluj-Napoca.


Inspectorii Antifraudă au fost cei care au demarat acțiunea de control la mai multe firme care se ocupau importul de autoturisme și care, ulterior, erau vândute fără TVA-ul aferent. Pentru a masca în contabilitate aceste nereguli, Miklos Nagy și Berki Zoltan au facturat achiziția unor bunuri și servicii, fictive, pentru a nu mai plăti la stat TVA și impozit pe profit.

Ancheta celor de la Antifraudă a scos la iveală faptul că firmele controlate de Nagy și Berki au achiziționat peste 450 autoturisme rulate de lux (Audi, BMW, Mercedes, Porsche, Volvo etc), în valoare totală de 91.632.797 lei, din ţări membre ale UE.


”Autoturismele intrau în circuite scriptice de tranzacţionare succesivă în rețeaua evazionistă, iar la vânzarea pe lanţ se omitea declararea şi virarea TVA de colectat şi de plată, și se înregistrau în contabilitate achiziții fictive de produse și servicii. În acest mod, ultimele firme din lanț solicitau deducerea TVA aferentă. Ulterior, autoturismele erau comercializate în sistem de leasing financiar pe teritoriul României cu adaosuri de 2-3% – de exemplu un autoturism Volvo cu o valoare de achiziție de 141.826,67 lei fără TVA, a fost livrat unei societăți specializate în leasing auto la prețul de 144.712,43 lei fără TVA”, susține Direcția Generală Antifraudă.