monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Eurostat: Românii sunt cei mai expuşi din UE la riscul sărăciei şi excluderii sociale

Românii sunt cei mai expuşi din UE la riscul sărăciei şi excluderii sociale, în proporţie de 40,2% din totalul populaţiei României, fiind urmaţi la mică distanţă de bulgari (40,1%) şi de greci (36%), în timp ce la polul opus se află cehii, cu doar 14,8%, potrivit datelor Eurostat pentru 2014.

sursa foto deschide.md

Riscuri reduse de sărăcie mai sunt înregistrate în Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) şi Danemarca (17,8%).

Cea mai mare scădere a riscului de sărăcie şi excludere socială a avut loc în Polonia şi cea mai mare creştere în Grecia.


Între ţările europene pentru care există date disponibile, riscul de sărăcie şi excludere socială a urcat în perioada 2008-2014 în 14 state membre, cele mai mari creşteri având loc în Grecia (cu 7,9 puncte procentuale, de la 28,1% la 36%), Malta (+3,7 puncte), Ungaria (+2,9 puncte) şi italia (+2,8 puncte).

Cele mai mari scăderi au avut loc în Polonia (-5,8 puncte procentuale, la 24,7%), România (-4 puncte procentuale, la 40,2%) şi Slovacia (-2,2 puncte).


La nivelul UE, procentajul populaţiei expuse la riscul sărăciei şi excluderii sociale a crescut de la 23,8% în 2008, la 24,4% în 2014.