monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Barurile din centrul Clujului au fost verificate de poliţişti

Zeci de poliţişti clujeni au descins în barurile, casele de amanet şi de schimb valutar din centrul Clujului, unde au găsit mai multe nereguli.

Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj au efectuat controale în zona centrală, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite, precum și a abaterilor rutiere.

„Polițiștii au verificat localurile publice centrale, casele de amanet și de schimb valutar. Au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificați peste 40 de agenți de pază. Totodată, circa 50 de conducători auto au fost opriți, în trafic, pentru control”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


Controalele omenilor legii au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor rutiere. Poliţiştii au fost nevoiți să aplice peste 80 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei.  De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.


În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea unui furt. Acesta ar fi sustras, în cursul lunii august, bunuri în valoare de circa 200 de lei, dintr-un magazin din Piața Mihai Viteazu.

Articol scris de Nuţu Eliza, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB,  anul II