Actualitate
Un şofer băut a intrat din plin într-o maşină de poliţie. Doi poliţişti au fost răniţi
La data de 21 octombrie, un conducător auto a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost reținut 24 de ore de către polițiști pentru conducere sub influența alcoolului.
La data de 20 octombrie, în jurul orei 23:30, un bărbat de 25 de ani, din Aghireșu, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 108 C, pe raza comunei Aghireșu, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune cu o autospecială de poliţie.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului autovehiculului care circula regulamentar, precum și a pasagerului din dreapta.
În urma testării conducătorului auto de 25 de ani cu aparatul etilotest, a reieșit că avea o alcoolemie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia în fața magistraților, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
"În cauză continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul", au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.
Articol scris de Oana Stănuşi, studentă la Jurnalism FSPAC-UBB, anul II