Actualitate
Ce „muncă în folosul comunității” ar putea presta prostituatele condamnate din Câmpia Turzii
Consilierii din Câmpia Turzii au stabilit ce ar putea face prostituatele condamnate la muncă în folosul comunității.
În urma unei decizii pe care au luat-o cu privire la „aprobarea domeniilor serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții precum și persoanele condamnate vor presta muncă în folosul comunității” prostituatele condamnate la muncă în folosul comunității ar putea fi implicate în acțiuni de deszăpezire și împrăștiere de material antiderapant, dar și în acțiuni „de interes și utilitate publică în cadrul Primăriei”, informează TurdaNews.ro
Consilierii au stabilit că persoanele condamnate la muncă în folosul comunității ar putea presta activități de:
- curățare și întreținere locuri de agrement, parcuri, spații verzi, cimitire, drumuri și alte terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului
- acțiuni de deszăpezire și împrăștiere material antiderapant
- activități în folosul grădinițelor, spitalelor, școlilor și a altor așezăminte social-culturale
- curățarea și igienizarea malurilor și albiilor cursurilor de apă de pe raza municipiului
- alte activități de interes și utilitate publică în cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii sau a unităților aparținând acesteia, în funcție de gradul de pregătire profesională a contravenienților sau a persoanelor condamnate.