monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele desene animate psihoterapeutice, create de o echipă de psihologi clujeni

Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) a lansat, luni, în premieră, un film de animaţie destinat unor scopuri terapeutice, care au fost special concepute pentru a-i ajuta pe copii să depăşească anumite stări negative, cum ar fi anxietatea, depresia şi furia.

Retman este un personaj care se adresează copiilor, adolescenților, dar și adulților, în ceea ce privește problemele legate de terapia rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală. Retman este numele unui personaj, erou atât al cărţii, cât şi al filmului de desene animate, prin care creatorii acestui proiect speră să poată ajunge mai direct la copii, cărora să le transmită o serie de comportamente benefice.

Conceptul Retman a fost gândit în SUA, în anii ‘70-’80 la Albert Ellis Institute sub forma unui personaj de benzi desenate, însă proiectul a fost abandonat deoarece forța computerelor nu era suficient de mare pentru a crea benzi desenate complexe. Procesul a fost reluat însă în anul 2007 de către profesorul clujean Daniel David.


Retman este un avatar pentru o formă de psihoterapie care s-a născut în anii în SUA. Noi le-am reluat în anii 2000 astfel încât prin intermediul acestui personaj să ajungem practic să ducem psihoterapia la oameni. Psihologia trebuie să ajungă la oameni nu doar prin cabinetul de psihoterapie, nu doar prin cabinetul de psihologie, ci prin diverse cărți, diverse acțiuni cu rol educațional, preventiv” a explicat Daniel David.

Primele desene animate psihoterapeutice

Daniel David a declarat că sunt primele desene psihoterapeutice de orientare cognitiv-comportamentală. Odată cu filmul a fost lansată şi o carte, ambele fiind intitulate ”Retman şi Retmagia”. Cele două sunt produsul muncii unei echipe multidisciplinare, care a cuprins, de la psihologi la artişti, o serie variată de specialişti, printre care Anca Dobrean, specialist în psihologie școlară, psihologia copilului, psihologia dezvoltării și Mihai Goțiu care s-a ocupat de elaborarea scenariului și, alături de echipa sa, s-a implicat în dezvoltarea desenelor animate.


Filmul de animaţie cuprinde practic cinci episoade a câte 10 minute, care se regăsesc pe un suport CD aflat în carte. Atât cartea, cât şi filmul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

”Astfel a rezultat această carte cu CD în care sunt cinci filme de desene animate. Un film cu caracter general care face introducerea în poveste și patru filme focalizate pe cele mai frecvente probleme pe care le întâlnesc copiii în viața de zi cu zi: anxietate, depresie, furie, vinovăție. Este altfel gândită încât cartea poate să fie utilizată de către părinți, de către educatori. După ce ați vizualizat filmul puteți sta de vorba cu copilul și să îi puneți diverse întrebări: ce ai învățat din filmul acesta? Care-i modalitatea prin care poți evita starea de anxietate, cum poți să obții o stare emoțională pozitivă? Fiindcă ideea principală este asta: emoțiile pe care le avem nu sunt determinate de evenimentele din viața noastră, în ciuda a ceea ce cred oamenii, ci de modul în care noi gândim asupra lor” a spus profesorul universitar.


Personajele ajută la înțelegerea problemelor comportamentale

Există patru categorii în care se încadrează gândurile care generează problemele comportamentale: catastrofale – unii oameni au tendința să catastrofeze și atunci devin anxioși, unii au tendința să gândească într-o manieră globală, se cred proști, incapabil, fără valoare și astfel devin depresivi, alții nu au toleranță la frustrare și foarte mulți gândesc într-o manieră rigidă, își formulează scopurile și dorințele în termen de: trebuie, cu necesitate.

”Am încercat să creăm personaje pentru fiecare condiție irațională. De exemplu, îl avem pe Catastrofus pentru procesul de catastrofare,  pe Descurajatus pentru procesul de evaluare globală, pe Necesarus pentru gândirea rigidă, absolutistă. Îl avem pe Frustratus pentru lipsa de toleranță la frustrare și șeful tuturor este gândirea irațională, Iraționalius care luptă cu Retman pentru a avea impact asupra modului în care gândim” a adăugat Daniel David.


Banii, veniți cu întârziere

Pentru acest proiect echipa a beneficiat de o finanţare de 30.000 de euro oferită de o fundaţie. Din echipa de creaţie au făcut parte designeri de la Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca, precum şi scriitori şi artişti clujeni.

”A fost o discuție preliminară în 2007, dar atunci nu au existat resursele necesare pentru acest proiect. Resursele au venit dintr-un premiu de excelență câștigat de departament în 2011. Atunci Daniel m-a contactat pe tema asta să-mi spună că există resurse. Am reluat proiectul și a durat aproximativ un an până s-au creat caracterele. Au urmat testele pentru a vedea cum reacționează copiii și ultimele retușuri după care partea de editură a mai durat puțin până la rezultat final” a spus Mihai Goțiu.


Părinții învățați cum să discute cu copiii

Prin intermediul desenelor animate, copiii învață în mod interactiv despre problemele emoționale cu care se pot întâlni pe parcursul dezvoltării lor, iar cartea este concepută sub forma unui suport prin care adulții care îi formează sunt învățați să abordeze aceste probleme.

”Este o carte inovativă deoarece se adresează copiilor prin intermediul tehnologiei. Deci ceea ce văd copiii este un CD cu desene animate și acesta este lucrul prin care ei sunt atrași. Noi am testat prin câteva etape. Am fost aproape 2 ani atât în școli cât și în cadrul proiectului ”Săptămâna Școala Altfel”. Apoi în ceea ce privește partea de implicare a lor, copiii se întâlnesc în această lume cu probleme pe care ei le văd: au anxietăți, le e frică să prezinte proiectele la școală, au diferite probleme afective sau  conflicte cu părinții și în lumea lui Retman, toate aceste lucruri ei le văd. Se întâlnesc cu copii care au aceleași probleme ca și ei. Se pot utiliza aceste desene animate pe suport, învățând părinții cum anume să discute cu copiii situațiile respective și să-i ajute să-și gestioneze emoțiile. În carte, la finalul fiecărui capitol sunt diferite sugestii adresate părinților prin care îi învățăm cum să discute cu copiii, moduri de gândire care-i ajută să-și gestioneze emoțiile. Sunt apoi câteva recomandări pe care le pot folosi educatorii, învățătorii, diriginții în cadrul orelor de autocunoaștere și dezvoltare personale pornind de la aceste desene” a adăugat Anca Dobrean.

Articol scris de Bianca Tămaş