monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tinerii care fac liniuţe pe Dorobanţilor, amendaţi din nou. Poliţia Cluj: Întrecerile neautorizate sunt interzise

Poliţiştii au împărţit din nou amenzi printre tinerii pasionaţi de liniuţe care organizează curse ilegale de maşini aproape în fiecare noapte pe Dorobanţilor.

“La data de 5/6 noiembrie, între orele 23:00-02:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier și Secția 2 Poliție au acţionat pe raza municipiului Cluj-Napoca, cu precădere în zona străzii Dorobanţilor, pentru impunerea legislaţiei rutiere şi depistarea şoferilor care ar participa la întreceri neautorizate”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă, au fost verificate 51 de autovehicule, “impunându-se aplicarea unui număr de 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice”.


„Totodată, au fost reţinute două permise de conducere pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului şi un certificat de înmatriculare pentru defecțiuni la sistemul de lumini. Poliţiştii atrag atenţia conducătorilor auto că este interzisă desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului şi avizate de poliţia rutieră. Poliţiştii continuă acţiunile pentru impunerea legislaţiei rutiere”, au mai declarat reprezentanţii IPJ Cluj.