monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul Emil Boc, despre criza refugiaţilor: „La nivel local, primul nostru răspuns va fi cel de solidaritate”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat duminică, la Berlin, că nu crede că răspunsul la criza refugiaţilor este construirea unor garduri şi graniţe în interiorul Europei şi a precizat că, în ceea ce priveşte oraşul pe care îl conduce, primul răspuns va fi „solidaritatea”.

Edilul a explicat, în cadrul unor discuţii cu oficiali europeni la o conferinţă despre multiculturalism în Europa, că în Cluj există o tradiţie a convieţuirii între diferite minorităţi etnice sau oameni de confesiuni diverse şi că oraşul încearcă constant să devină un loc al armoniei din acest punct de vedere.

„Încercăm să devenim un cămin modern în care să trăim împreună. Pentru că avem toate ingredientele în oraşul nostru - diversitate a minorităţilor, multiconfesionalism, o societate puternică. Lucrăm la un model de convieţuire şi vrem să demonstrăm Europei că, la o scară mai mică, putem dobândi arta de a trăi împreună", a spus Emil Boc.

Acesta s-a referit, în discursul său, şi la o întrebare pe care preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a ridicat-o referitor la criza refugiaţilor: „care va fi răspunsul vostru când nepoţii voştri vă vor întreba ce aţi făcut voi când sirienii fugeau să scape cu viaţă din război?"

„Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Dacă nepoţii noştri ne întreabă, pe fiecare dintre noi, pe mine ca primar, pe dvs. ca preşedinte al Comisiei Europene, preşedinte al Parlamentului European, pe dvs. ca cetăţeni ai Europei, care va fi răspunsul? Ceea ce pot să vă spun, venind dintr-o ţară din Europa de Est, venind din fostul bloc comunist, în care am trăit 50 de ani sub regimul comunist, în care nu era posibil să poţi ieşi din ţară, iar atunci când am reuşit să trecem graniţa, am fost bine primiţi de poporul german, de alte popoare din Europa de Vest. Care va fi răspunsul nostru? În mod cert, răspunsul nostru va fi unul de solidaritate. (...) Aşadar, nu pot să le dau nepoţilor mei un răspuns în care să le spun că răspunsul a fost de a crea garduri, de a construi graniţe în interiorul Europei. Cred că nu acesta este răspunsul”, a spus Boc.

Primarul a precizat că, atunci când va fi momentul, va conlucra, la nivel local, cu comunitatea şi autorităţile pentru construirea de adăposturi, după care vor trebui căutate soluţii pe mai multe paliere, respectiv la nivel naţional şi european.

„La nivel local, primul nostru răspuns va fi cel de solidaritate, pentru că în primul rând vorbim despre fiinţe umane, vorbim despre oameni care fug dintr-un război şi este o decizie umană să arăţi că este solidar. Aşa că, la nivel local, primul nostru răspuns va fi să conlucrăm cu autorităţile, cu comunitatea, să pregătim adăposturi, să-i primim pe cei cărora vieţile le-au fost puse în pericol. Şi apoi să lucrăm împreună, la diferite niveluri, pentru a rezolva situaţia, pentru că la nivel local nu putem asigura o soluţie permanentă. Dar primul nostru răspuns va fi solidaritatea. Fireşte, după aceea va trebui să lucrăm la diferite niveluri - naţional, european şi va trebui să găsim o soluţie comună pentru că trăim cu toţii în aceeaşi Europă”, a mai spus edilul municipiului Cluj-Napoca.

Emil Boc a participat weekend-ul acesta la Berlin la conferinţa 'Activarea potenţialului cultural al Europei', organizată de Allianz Forum Berlin. La acest eveniment au participat oficiali europeni, primari ai oraşelor europene, profesori sau membri ai unor grupuri şi organizaţii din cadrul societăţii civile.