Actualitate
Care este stadiul lucrărilor de extindere la Tetarom I
Miercuri, 21 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, s-a deplasat pe şantierul organizat în vederea extinderii parcului industrial Tetarom
Obiectivul vizitei l-a reprezentat analizarea la faţa locului, împreună cu reprezentanţii societăţii constructoare, cu echipa de implementare şi cu conducerea Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii a Consiliului Judeţean a stadiului de implementare a proiectului cu finanţare europeană Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură.
Vizita preşedintelui Consiliului Judeţean reprezintă o primă etapă dintr-un program mult mai complex pe care l-a demarat cu acest prilej şi care vizează deplasarea la sediul tuturor celor 41 de entităţi care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj.
În ceea ce priveşte proiectul „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I - Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură”, vizita la faţa locului a preşedintelui Consiliului Judeţean a urmărit în principal verificarea stadiului lucrărilor în contextul în care perioada de implementare a acestuia se apropie de sfârşit, termenul final fiind data de 26 decembrie 2015.
„M-am bucurat să constat că lucrările se derulează într-un ritm alert şi că executantul a mobilizat pe şantier un număr mare de muncitori şi de utilaje. Totodată, am fost informat că nu există probleme majore în ceea ce priveşte execuţia, stadiul lucrărilor a depăşit procentul de 71% iar dacă perioada următoare nu va fi excesiv de ploioasă lucrările vor evolua într-un ritm extrem de rapid. Nu întâmplător am ales ca acesta să fie primul proiect analizat la faţa locului, întrucât îmi propun să urmăresc îndeaproape lucrările şi să le impulsionez dacă se poate, astfel încât să putem folosi într-o manieră optimă fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în cadrul proiectului” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.
Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I sunt realizate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA, valoarea contractului fiind de 42.131.559 lei fără TVA din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regional este de 50%.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, tinerilor absolvenţi ai universităţilor clujene li se oferă tot mai multe şanse pe piaţa muncii, prin absorbirea lor de către firmele noilor investitori.
În acest moment, Parcul Industrial Tetarom I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 mp, cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2000 de locuri de muncă. În incinta Parcului Industrial există o hală multifuncţională care cuprinde 1700 mp spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1100 mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri. În prezent, în Tetarom I îşi desfăşoară activitatea companii precum EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investiţiilor acestora cifrându-se la peste 60 de milioane de euro.
Articol scris de Spiru Oana Alexandra, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB