Actualitate
200 de clujeni au comemorat victimele atentatelor de la Paris, la Institutul Francez - GALERIE FOTO
Peste 200 de persoane au participat, duminică, la Institutul Francez din Cluj-Napoca, la o acţiune de comemorare a victimelor atentatelor de la Paris, acestea ţinând un moment de reculegere şi depunând flori în curtea instituţiei, unde au scris cuvântul “Paris” din candele aprinse.
Participanţii la acţiunea comemorativă, majoritatea studenţi francezi la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu”, s-au adunat, duminică, în jurul orei 14.00, în curtea Institutului Francez din Cluj-Napoca.
Ei au afişat mesaje precum “Pray for Paris”, “Cluj-Napoca pray for Paris”, “Paris je t’aime”, “Stands for Paris”, “L’humanite vaincra”, au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor de la Paris, au intonat imnul Franţei şi au depus flori şi candele aprinse din care au format cuvântul ”Paris”.
De asemenea, mai mulţi tineri au format steagul Franţei din coli din hârtie colorate în alb, albastru şi roşu.
Consulul onorific al Franţei la Cluj-Napoca, Pascal Fesneau, a declarat că momentul atentatelor a fost dramatic pentru francezi, dar şi pentru valorile pe care le reprezintă Franţa.
“Am ţinut acest moment de reculegere, la care au participat foarte mulţi studenţi francezi la medicină, suntem foarte mândri de ei. Am primit foarte multe mesaje de susţinere din partea românilor şi vrem să le mulţumim din tot sufletul. Este un moment foarte dramatic pentru noi, francezii, dar şi pentru valorile pe care le reprezentăm, care sunt valori universale - de libertate, de egalitate şi de fraternitate. Este un atac asupra tuturor, asupra francezilor, asupra românilor. Sunt atacuri teroriste, suntem în timp de război, este absolut clar. Este un stat islamic ilegal constituit care ne atacă pe noi şi la care trebuie să răspundem”, a spus Fesneau.
Potrivit acestuia, la Cluj-Napoca vor fi organizate în perioada următoare dezbateri publice, civice, împreună cu studenţii, pentru că aceştia doresc fie analizată situaţia creată şi ce pot face cetăţenii francezi ”pentru a preveni aceste fenomene”.
Candele aprinse şi flori au fost depuse şi sâmbătă seară în faţa Institutului Francez din Cluj-Napoca de mai multe persoane.
Comunitatea de francezi care studiează la Cluj este cea mai mare din România.