monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine şi de ce a acoperit falsul lui Seplecan?

Câţi politicieni ştiau despre diploma falsă/falsificată a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj? Iar dacă ştiau, aşa cum se conturează tot mai vizibil, de ce au tăcut atâta vreme? Ca să îl ţină „din scurt” pe imaturul politic Mihai Seplecan?

Scandalul diplomelor false ale preşedintelui CJ Cluj continuă. Rectorul  Universităţii Spiru Haret, Aurelian Bondrea, susţine că Mihai Seplecan nu a susţinut niciodată examen de licenţă la Universitatea Spiru Haret.

După ce reprezentanţii Universităţii Spiru Haret Bucureşti susţin că diploma de licenţă a lui Mihai Seplecan este contrafăcută şi că universitatea nu i-a eliberat acestuia respectiva diplomă, rectorul Universităţii susţine că acesta nu a susţinut niciodată examenul de licenţă la această universitate.


Aurelian Bondrea, rectorul Universităţii Spiru Haret susţine că actele de studii cu Seria D (care apare înscrisă pe presupusa diplomă a preşedintelui CJ) “au fost repartizate Universităţii pentru absolvenţii promoţiei 2013”.

Preşedintele Consiliului Judeţean are şi o diplomă de master eliberată de Universitatea Ecologică din Bucureşti, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative.


Diploma de master, obtinuţă în urma unui examen susţinut în 2010, este, aşadar, suspectă: cum putea să se prezinte în 2010 la un examen cu o diplomă a cărei serie o plasează în anul 2013?

Câţi politicieni ştiau şi de ce au tăcut?


Nu demult, senatorul Alin Tişe acuza o ilegalitate/ neclaritate în privinţa actelor de studii ale lui Mihai Seplecan. Dacă la momentul respectiv nimeni nu l-a luat în serios pe Tişe, acuzaţiile părând doar încă un atac la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean, o dată cu confirmarea ilegalităţii se ridică o întrebare legitimă: câţi ştiau despre diploma falsă/falsificată a lui Mihai Seplecan şi, mai important, dacă ştiau, de ce au tăcut? Nu cumva pentru a folosi informaţia ulterior? L-au lăsat pe Seplecan să urce pe scara politicii pentru a-l şantaja şi folosi ulterior?

Alin Tişe, cel care a deschis primul subiectul, trebuie să răspundă. Colegii de partid (atât cei din vechiul PNL, din vechiul PDL şi acum din marele şi noul PNL) nu au deschis niciodată subiectul înainte să explodeze public, la verificările, legitime, ale presei.


Contactat telefonic de reporterii Monitorul de Cluj senatorul Alin Ţişe susţine că nu vrea să mai deschidă acest subiect şi a refuzat să confirme sau să infirme dacă ştia de diplomele false ale lui Seplecan, în contextul în care nu o dată Tişe a făcut voalat referire la studiile preşedintelui CJ Cluj.

“Eu mi-am făcut cariera profesională prin muncă şi efortul personal. Am absolvit cel mai bun liceu din Cluj (...) Am absolvit cea mai buna facultate de drept din ţară – Babeş-Bolyai (...) Am un CV de care nu îmi este ruşine pentru că este făcut prin munca mea. Asta în timp ce voi analfabeţilor, v-aţi cumpărat diplome de la facultăţi obscure, inexistente şi nu ştiţi să scrieţi sau să citiţi decât pe silabe” (postare Facebook Alin Tişe august 2015)


“Mă întreb ce mafie i-a permis acestuia (n.red. Mihai Seplecan) să susțină licența după ce a terminat o facultate desființată? Cine a eliberat aceste acte? Cum i s-a permis să susțină licența în baza unor acte eliberate de o facultate desființată pe care nu o putea termina? Ce şi cât s-a plătit pentru asta?! Când a mers la facultate, concret şi ce colegi a avut? Cine răspunde pentru banii publici (mulţi)  încasați de către acesta folosind acea diplomă de licență în funcțiile din consiliile de administrație, în calitate de consilier al unor primari şi in cele de director?” (comunicat de presă Alin Tişe noiembrie 2015)

Un alt personaj politic care l-a susţinut necondiţionat pe Seplecan a fost senatorul PNL Marius Nicoară. El este cel care l-a susţinut politic pe Seplecan pentru funcția de președinte executiv al PNL-Cluj și, ulterior, de președinte al Consiliului Județean Cluj.

“Mihai Seplecan s-a dovedit într-adevăr un traseist politic, fără nici o ocupație profesională și fără nici o realizare individuală în afara politicii de partid, condus doar de gândul de a obține funcții pe baza susținerii partidului din care făcea parte la un moment dat”, spunea în luna octombrie Nicoară.

Ce ar putea să facă Seplecan pentru a lămuri neclarităţile referitoare la actele de studii:

1. Să prezinte diplomele în original (însoţite de foaia matricolă, respectiv supliment la diplomă) şi să permită unor experţi verificarea autenticităţii lor;

2. Să prezinte public lucrarea de licenţă, respectiv dizertaţia şi să ofere numele profesorilor îndrumători;

3. Să dea numele unor cadre didactice, respectiv colegi care l-au cunoscut în perioada studiilor la Universitatea Banatului Timişoara, Universitatea Spiru Haret, respectiv Universitatea Ecologică Bucureşti.

După război mulţi viteji se arată

Imediat după ce Monitorul de Cluj a scris despre diplomele false ale lui Mihai Sepleca, PSD Cluj i-a cerut acestuia demisia.

“Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan trebuie să demisioneze de îndată pentru faptul că s-a folosit de o diploma de licență falsă. Este o situație halucinantă dar pe care TSD Cluj-Napoca a semnalat-o încă din vara anului 2014 când i-a solicitat publicarea CV-ului,  prezentarea studiilor și a expertizei profesionale, aceasta fiind o atitudine de minim bun simț, de normalitate. După ce PNL Cluj și fostul PD au girat policieni precum Horea Uioreanu, Sorin Apostu și Radu Bica, acum trebuie să-și asume și greșeala Mihai Seplecan”, a declarat Horia Nasra, purtător de cuvânt PSD Cluj.