monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început sezonul furturilor de brazi

Peste 280 pomi de Crăciun, deţinuţi fără documente de provenienţă, care urmau a fi comercializaţi în mod ilicit, au fost confiscaţi de poliţişti.

La data de 21 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin – Postul de Poliţie Comunal Beliş, împreună cu lucrători din cadrul ocolului silvic, au acţionat pentru combaterea comerţului ilicit cu brazi.

Astfel, au identificat şi confiscat 285 pomi de Crăciun – specia brad argintiu, în valoare de circa 6.000 de lei, deţinuţi de un bărbat din localitatea Poiana Horea.


Aceştia erau depozitaţi într-o anexă din curtea imobilului şi, conform verificărilor efectuate, urmau a fi comercializaţi ilicit.

„Bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru brazi. Astfel, acesta a fost  sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, pentru deţinere de material lemnos fără documente de provenienţă” au declarat reprezentanţii poliţiei clujene.


Articol scris de Adina Pentiuc, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II