monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premierul Belgiei propune înființarea unei agenții europene de informații, un fel de CIA european

Belgia dorește constituirea unei „agenții europene de informații”, care să aibă ca obiectiv principal consolidarea cooperării antiteroriste la nivel european, a declarat luni premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.

„Astăzi, ne lovim de o dificultate, și anume că schimburile de informații pe plan european sunt bilaterale (...) Nu există un sistem de informații armonizat la nivel european”, a indicat șeful executivului belgian într-o declarație acordată postului de radio francez RTL.

Prin urmare, „trebuie să constituim cât mai repede posibil o agenție europeană de informații, o CIA (Agenția Centrală de Informații a SUA n.red.) europeană”, pentru a regrupa informațiile despre indivizii „suspectați de tentații radicale” și pentru „a-i demasca pe cei care au intenții ostile”, a adăugat Charles Michel.


Dar el a admis că propunerea sa, pe care a prezentat-o deja responsabililor din blocul comunitar, nu a fost foarte bine primită de unii dintre aceștia, cum este cazul chiar al ministrului francez de interne, Bernard Cazeneuve, deși ancheta privind atacurile care au avut loc la Paris pe 13 noiembrie a evidențiat cooperarea deficitară între serviciile secrete europene, unii dintre teroriștii care au executat acele atacuri fiind de mult timp în evidențele unora dintre aceste servicii.

O inițiativă asemănătoare a venit vineri și din partea comisarului european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos. Dar și acesta a constatat imediat rezervele mai multor state membre, inclusiv ale Germaniei, concretizarea acestui demers necesitând în plus și modificarea tratatelor europene.


„Nu trebuie să ne risipim energia pentru o agenție europeană de informații. Nu imi pot imagina că am putea renunța la suveranitatea noastră națională” în acest domeniu, a reacționat, tot vineri, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, care a sugerat mai degrabă să ne „concentrăm eforturile pe îmbunătățirea schimburilor de informații între instituțiile deja existente”.

Etichete: belgia cia europa