monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sucirea de pe o zi pe alta a lui Dacian Cioloş

În urma unei discuţii pe care premierul a avut-o cu Patriarhul Daniel Guvernul a anunţat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale Bisericii.

Premierul Dacian Cioloş a avut, duminică, o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, „în funcţie de posibilităţi”, pentru lăcaşele de cult în construcţie.

Într-un comunicat la Executivului se precizează că premierul Dacian Cioloş a avut, duminică dimineaţă, o convorbire telefonică cu Preafericitul Daniel, pe tema alocărilor bugetare pe anul 2016.


„Rolul Bisericii este fundamental”

„Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă”, potrivit sursei citate.

La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţii condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale.


Mulţumiri pentru „implicarea” Bisercii

Premierul a mulţumit „pentru implicarea Bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti”, asigurându-l pe Patriarh că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie", potrivit comunicatului de presă al Executivului.

În proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocaţi bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente, în schimb au fost suplimentate sumele pentru salarizarea preoţilor.


„Vrem spitale, nu catedrale”

În urma tragediei de la Clubul Colectiv din Bucureşti au avut loc proteste în toată ţara. Printre cele mai întâlnite revendicări se numără modernizarea spitalelor sau confiscarea averilor bisericeşti.  „Vrem spitale, nu catedrale”, era unul din sloganurile folosite de manifestanţi. În accidentul de la Colectiv şi-au pierdut viaţa 60 de persoane.

Coloană oficială folosită ilegal?

DNA a deschis un dosar penal, în urma unui denunţ, privind legalitatea folosirii coloanelor oficiale în cazul tuturor şefilor de instituţii. Denunţul la DNA privind legalitatea folosirii coloanelor oficiale de către şefii de instituţii a fost făcut de o organizaţie neguvernamentală, iar plângerea a vizat folosirea coloanelor de către Gabriel Oprea, Tiberiu Niţu, procurorul general al României, şi Patriarhul Daniel, spun surse judiciare.


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a declarat, sâmbătă, că a folosit coloana oficială atunci când a fost nevoie să fie transportați înalți ierarhi din străinătate, având aprobare în acest sens de la autorități.

Răspunzând unei întrebări, PF Daniel a precizat că nu a fost citat la DNA.


După moartea polițistului Bogdan Gigină, presa a dezvăluit faptul că Patriarhul Daniel ar fi beneficiat de coloană oficială cu toate că, legal, el nu are acest drept.