monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident cu cinci victime la Câțcău. Americani și brazilieni, la spitalul din Dej – VIDEO

Un accident rutier grav, soldat cu cinci victime, a avut loc duminică, în jurul orei 13:00, pe DN1C, între localitățile Coplean și Câțcău.

sursa foto: dej24.ro

Şoferul unui microbus înmatriculat în județul Vâlcea, care circula dispre Baia Mare înspre Dej, pe fondul oboselii la volan, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile, unde s-a răsturnat, informează Dej24.ro.

În urma impactului, cei cinci pasageri care se aflau în microbuz, doi cetățeni brazilieni și trei cetățeni americani, au fost răniți, șoferul scăpând teafăr.


În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de prim-ajutor – SMURD și Ambulanță, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiști.

Victimele au fost preluate de echipajele de prim-ajutor și transportate la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.


Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, însă acesta a relevat faptul că șoferul nu s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma cercetărilor, oamenii legii vor stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier de la intrare din Câțcău, dinspre Dej.


Se pare că turiștii se aflau într-o excursie prin România, începută în urmă cu două săptămâni, care urma să se încheie în scurt timp. Aceștia au vizitat cele mai importante atracții turistice din țara noastră.