monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arestat preventiv pentru pornografie infantilă. Se dădea medic ginecolog, iar victima este din Cluj

Un bărbat bănuit de comiterea unor infracţiuni de pornografie infantilă a fost reţinut. La percheziţia informatică, au fost găsite în dispozitivele de stocare a datelor ale celui în cauză peste 11.000 de fişiere foto şi video cu un conţinut pornografic, cu minori.

foto Saul Pop

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi  procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări faţă de un bărbat de 34 de ani, din Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

 “În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie-august 2013, prin utilizarea sistemelor informatice, inculpatul Dancîu Ştefan a achiziţionat materiale pornografice cu minori, respectiv imagini şi un film cu un minor, în vârstă de 3 ani, aflat în ipostaze sexuale explicite. Activitatea infracţională a fost realizată în urma determinării în mod fraudulos a persoanei vătămate de a trimite aceste date, prin prezentarea de către inculpat, în spaţiul virtual, a calităţii sale nereale de medic ginecolog şi a oferirii de consultaţii medicale în domeniul ginecologic, în scopul obţinerii de materiale pornografice cu minori”, arată DIICOT.


De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul Dancău Ştefan a procedat la distribuirea către persoana vătămată, prin intermediul sistemului său informatic, un material pornografic cu minor, respectiv o imagine cu un minor aflat în ipostază sexuală explicită.

Totodată, în cauză au rezultat probe cu privire la faptul că inculpatul Dancău Ştefan a procedat,  în cursul lunii noiembrie 2015, la stocarea  în sistemul său informatic a unui număr ridicat de materiale pornografice cu persoane minore, atât de sex masculin, cât şi de sex feminin, de diferite vârste, aflate în ipostaze sexuale explicite.


În urma analizării datelor rezultate în urma efectuării percheziţiei informatice asupra sistemelor informatice utilizate de către inculpat, au fost identificate peste 11.400 de fişiere tip imagine în care se regăsesc persoane minore aflate în ipostaze sexuale indecente, în aceste imagini regăsindu-se inclusiv fotografiile cu copilul minor al persoanei vătămate care i-au fost trimise în mediul virtual inculpatului, în perioada iulie – august 2013, în considerarea faptului că acesta ar fi un medic ginecolog.

“De asemenea, tot în sistemul său informatic au fost identificate un număr de 9 fişiere de tip film, iar în urma analizării conţinutului acestora a rezultat că acestea conţin înregistrări cu copii minori aflaţi în ipostaze sexuale, fişierele având de altfel şi denumiri referitoare chiar la vârsta copiilor şi conotaţii sexuale”, au mai precizat procurorii.


Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Cluj, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.