monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copiii sunt invitați la Parada lui Moș Crăciun, din Iulius Mall Cluj (P)

În tărâmul de poveste de la Iulius Mall Cluj, copiii sunt răsfățați cu surprize care să le aducă în dar magia Crăciunului. Moșul și ajutoarele lui îi vor vizita la Iulius Mall, în pauzele dintre sesiunile de shopping de cadouri pentru cei cuminți, oferindu-le multă bucurie.

Atunci când spiridușii și Moș Crăciun părăsesc atelierul lor de jucării, poposesc la Iulius Mall Cluj. Sunt însoțiți de cele mai îndrăgite personaje din povești, într-o paradă prin mall, pentru a-i saluta pe cei mici și pentru a le afla în secret dorințele de Crăciun.

Sâmbătă și duminică, pe 12 și 13 decembrie 2015, în intervalul orar 18.00 – 20.00, prichindeii îl vor întâlni pe simpaticul bătrânel și pe ajutoarele lui, în Iulius Mall. Moș Crăciun va conduce parada, fiind însoțit de soldăței, spiriduși, Crăciunițe și alte personaje din cărțile cu basme, care au prins viață, spre încântarea celor mici. Plimbarea se va desfășura în întreg mall-ul, Moșul și prietenii săi interacționând cu ștrengarii prezenți. Parada este însoțită de muzică veselă și multă voie bună. Pentru a nu rata întâlnirea mult așteptată, năzdrăvanii pot să vadă parada și în perioada 19 – 22 decembrie, în intervalul orar 18.00 – 20.00, în Iulius Mall Cluj.


Iar pentru întâlnirea cu cei mai cuminți copii, Moș Crăciun s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, într-un costum creat de designerul local Mirela Grindean, care l-a cusut manual, în numele tuturor celor care îl iubesc pe bătrânel