Actualitate
OPINIE: N-a adus anul…
Prin natura lucrurilor, prin firea oamenilor și cu ajutorul presei (căci ne-am învățat ca toate cele importante ale noastre să treacă prin mass-media sau, cel puțin, prin social media), sfârșitul de an este dedicat „socotelilor”, cum ar fi, de pildă, ale fiecăruia cu sine și cu ceilalți, ale tuturor cu lumea și cu viața.
Nu-i un lucru rău acesta, public, poate căpăta sens, dacă ținem cont de două riscuri: cel al individualizării, al personalizării „bilanțului”, caz în care apare pericolul „strâmteții”, și cel al devălmășiei, caz în care apare pericolul „preamultului”.
În primul caz, e greu să găsesc lemnul care mă interesează într-o pădure cu un singur copac, în al doilea, e greu să-l găsesc într-o pădure cu prea multe specii de lemne. De regulă, materialele publicistice de final de an urmăresc două linii de conceptualizare: fie sunt analize (globale sau sectoriale), fie sunt topuri (paleta fiind, pe model american, practic, infinită). Așadar, ne putem pune întrebarea dacă anul 2015 a fost un an (mai) bun, la modul general, dar, la fel de bine, putem analiza/interoga anul 2015 ca an politic, economic, social, sindical, fiscal, patronal etc.
Analize și topuri despre anul 2015 sunt și vor apărea cu duiumul, nu mă aventurez să le concurez. M-am gândit, mai degrabă, să găsesc câteva învățăminte, care, dacă nu vor fi neapărat de folos cuiva, măcar vor aduce un pic de luare-aminte.
De la mare la mic, voi începe cu politica internațională (sau geopolitica). Pentru Europa a fost un an prost, iar morala este că „buturuga mică” (imigrația) ar putea să răstoarne „carul mare” (Uniunea Europeană). Sună trist ca tocmai o formă de libertate (care este esența UE) prost înțeleasă/aplicată să fie începutul sfârșitului unei construcții atât de elaborate, de dificile, de anevoioase și sofisticate. În loc de-a găsi soluții comune și rapide de-a elimina cauza, în UE, și-au făcut loc discordia, dezacordul și soluțiile individuale în eliminarea efectelor (totuși, târziu, ezitant, ineficient). Învățămintele adiacente sunt că Rusia nu doar că va profita, dar va și încerca să producă asemenea perturbații, iar SUA se va bucura din tot sufletul de slăbirea controlată a puterii UE.
În politica internă, românii, politicienii, partidele politice și tot ce mișcă în țară au primit, în 2015, o lecție de pomină. Nici cel mai dibaci profesor, nici cei mai scumpi consilieri politici sau cei mai pricepuți analiști, n-au putut prevedea că/cum cel mai greu născut și cel mai stabil guvern postdecembrist, guvernul Ponta (instalat prin prima moțiune de cenzură reușită, printr-o uriașă alianță împotriva naturii - USL -PSD, prin cel mai categoric vot după ‘90 - de 70% ) se va prăbuși definitiv în doar trei zile (după incidentul și ce a urmat după „Colectiv”).
A fost cea mai severă lecție de democrație, dată celei mai „neascultătoare” clase politice. Mai mult de atât, a devenit posibilă nu doar schimbarea instantanee a unui om (ce părea de neclintit), dar s-a ivit posibilitatea/oportunitatea schimbării din temelii a sistemului politic. Modificarea nu s-a produs încă, dar precedentul creat despre forța (oarbă) a maselor sigur i-a pus pe gânduri pe toți. Nu e doar învățătură, ci și un foarte grav avertisment.
În registru economic/fiscal, îmi permit să spun (și să reamintesc) că nu TVA-ul (cel mai important impozit) face politica, ci politica face TVA-ul. Pe Boc/Băsescu nu l-au doborât politica fiscală și creșterea TVA, tot așa cum pe Ponta nu l-au salvat nici creșterea salariilor, nici scăderea TVA-ului. Semn și învățătură că acestea (și altele) sunt instrumente de lucru și nu scopuri în sine. Scopuri adevărate pot să fie creșterea nivelului de trai, dezvoltarea țării, încrederea oamenilor etc.
La nivel local, știm câteva lucruri sigure, iar alte câteva importante nu-s clare deloc. Știm sigur că în Cluj (un bazin extraordinar de cadre), prin partide, nu mai sunt promovați oameni noi în politică, sforile le trag, în continuare, mediocrii și colecționarii de privilegii. 2015 a accentuat această criză prin supralicitarea repetată și păguboasă a unui pseudo-politician (Seplecan –președintele Consiliului Județean) și, fiind an preelectoral, a accentuat ceața în privința viitorilor candidați la alegerile locale. Cele două partide importante (PNL și PSD) n-au niște candidați redutabili (sau au, dar nu știu), iar alte candidaturi par doar exotice. Emil Boc, candidatul cu șanse la Primărie, nu știe dacă va candida sau știe, dar nu vrea să spună, iar dacă știe că va intra în competiție, nu știe din partea cui. Oare ce cred alegătorii clujeni, atâția câți vor merge la vot? Confuzia totală în politica locală este darul pe care 2015 l-a făcut Clujului, niciodată nu a fost atâta incertitudine și lipsă de competitivitate. Vechile și marile partide sunt, într-adevăr, în pierdere de imagine, de forță și de voturi, dar ce fac și unde sunt noile partide, câtă forță (financiară) au și, mai ales, câtă putere de convingere că pot fi o alternativă de luat în seamă?
Lucrurile stau cam așa: ceea ce n-ar trebui să fie, mai este încă, ceea ce ar trebui să vină, încă n-a sosit. Iar din asta cum putem ieși?