Actualitate
Câte zile libere vor avea românii în 2016?
În anul 2016, românii se vor putea bucura de 12 zile libere, dintre care șapte sunt în timpul săptămânii, iar celelalte în weekend.
Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă, informează mediafax.ro
1 și 2 ianuarie (vineri și sâmbătă) sunt primele zile libere din anul 2016, urmate la scurt timp de 24 ianuarie, care va fi într-o duminică.
În anul ce urmează, Paștele se va sărbători în data de 1 mai și coincide cu Ziua Internațională a Muncii. Ziua de 2 mai (luni) va fi de asemenea liberă. Pentru catolici, care vor sărbători Paștele în data de 27 martie, va fi liberă și ziua de luni, 28 martie.
Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2016, în zilele de 19 iunie - 20 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de luni.
Ultimele zile libere ale anului vor fi: 30 noiembrie (miercuri) , când se sărbătorește Sfântul Andrei, 1 decembrie (joi), Ziua Națională a României, iar în 25 decembrie (duminică) și 26 decembrie (luni) se va sărbători Crăciunul.
Salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, informează mediafax.ro.