monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum va fi vremea în seara de revelion în Transilvania

De Revelion, în toată ţara va fi ger, cu temperaturi cu câteva grade sub cele normale pentru această perioadă, iar ninsorile îşi vor face apariţia abia în a treia zi a noului an.

Meteorologul Viorica Dima de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a declarat pentru Mediafax că noaptea de Anul Nou va fi geroasă, cu valori termice cuprinse între minus 15 grade Celsius, chiar mai scăzute în estul Transivaniei, şi minus 5 grade Celsius la scara întregii ţări, iar ninsorile vor lipsi.

Deosebit de rece va fi în estul Transilvaniei, în judeţul Harghita fiind prognozate temperaturi care vor coborî până la minus 20 de grade Celsius, la altitudini mai mari.


Vestea bună este că în noaptea de Revelion vântul din ultimele zile ale anului, care intensifică senzaţia de rece, slăbeşte în intensitate.

Ninsorile se vor lăsa aşteptate, spre nemulţumirea celor care au optat pentru un Revelion la munte, dar mai ales a iubitorilor sporturilor de iarnă, care se vor mulţumi, până în 3 ianuarie 2016, cu zăpada artificială de pe pârtii.


În Transilvania, noaptea de Revelion va fi geroasă în toate oraşele, sub normalul perioadei atât din punctul de vedere al temperaturilor minime, cât şi al valorilor termice maxime.

Primii fulgi de zăpadă îşi vor face apariţia în Transilvania în 2 ianuarie 2016 şi se vor transforma în ninsori în zilele de 3, 4 şi 5 ianuarie.


În nord-vestul ţării şi în Maramureş, vremea va fi geroasă de Revelion, vântul va sufla slab, fără alte fenomene, meterorologul Octavian Niculescu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord din Cluj precizând că la Cluj-Napoca vor fi în jur de minus 9 grade Celsius, la Bistriţa circa minus 11 grade, aproximativ minus 8 grade Celsius la Baia Mare şi la Zalău şi minus 9 grade la Satu Mare.