monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restricții la petrecerile de Revelion în capitalele Europei

La o lună și jumătate după atentatele care au zguduit Franța, europenii încă nu și-au revenit din șoc, ceea ce face ca autoritățile să introducă restricții la evenimentele la trecerea dintre ani.

Principalele capitale din Europa și din întreaga lume vor lua măsuri sporite de securitate, prin desfășurarea unui număr mare de forțe de ordine și prin efectuarea unor controale stricte, pentru a garanta siguranța cetățenilor în timpul petrecerilor în aer liber de Revelion, pe fondul creșterii amenințării teroriste de factură jihadistă, informează joi presa și agențiile de presă internaționale.

În Franța, în care a fost decretată starea de urgență după atentatele din 13 noiembrie din Paris, soldate cu 130 de morți și peste 300 de răniți, 60.000 de polițiști și militari vor asigura securitatea, într-o mobilizare fără precedent. Tradiționalul foc de artificii de lângă Turnul Eiffel a fost anulat, nu doar din motive de securitate, ci și în semn de respect pentru victimele atentatelor din 13 noiembrie. În schimb, va avea loc un spectacol de lumini la Arcul de Triumf. Ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, a declarat presei că „aceasta nu va fi o petrecere de Revelion ca oricare alta”.


În Paris, 80% dintre agenții de poliție sunt pe străzi pentru a asigura securitatea parizienilor, a declarat primărița orașului, Anne Hidalgo. Ministrul apărării, Jean-Yves Le Drian, a vizitat miercuri câteva dintre zonele cele mai frecventate de către turiștii aflați la Paris, precum catedrala Nôtre Dame sau bulevardul Champs-Élysées. Zonele aflate în apropierea bulevardului Champs-Élysées și a Turnului Eiffel vor rămâne închise și se vor efectua controale. De altfel, de la atentatele din 13 noiembrie, și numărul turiștilor din Paris a scăzut semnificativ - mai ales cel al turiștilor niponi și americani -, fapt care s-a reflectat în rezervările la hotel, care au scăzut cu 30% față de anul precedent, după cum a informat patronatul din acest sector, Umih.

În Belgia, primarul capitalei Bruxelles, Yvan Mayeur, a decis să anuleze focurile de artificii și festivitățile de Anul Nou organizate de obicei în centrul orașului. Edilul a luat această măsură după ce marți s-a aflat că forțele de ordine belgiene au arestat doi indivizi care plănuiau să organizeze un atac terorist „în mai multe zone emblematice” din Bruxelles în noaptea dintre ani. Doar piețele volante de Crăciun din centrul orașului au mai fost păstrate, a anunțat postul de televiziune francofon RTBF.


În Marea Britanie, circa 3.000 de polițiști vor asigura securitatea pe străzile Londrei. Pentru a putea urmări spectacolul pirotehnic de pe London Eye, roata gigantică amplasată pe malul sudic al Tamisei, doritorii vor trebui să-și cumpere bilet, la fel ca și anul trecut. Pe pagina sa de internet, Poliția Metropolitană din Londra (MET, Scotland Yard) a avertizat că biletele pentru acest eveniment organizat de primăria Londrei s-au epuizat deja și le-a recomandat cetățenilor care nu au apucat să-și cumpere bilet să nu se apropie de centru și să urmărească focurile de artificii din propriile locuințe sau din vreun bar.

În Germania, la Berlin, în spațiul public în care se vor desfășura festivitățile de Anul Nou măsurile de securitate au un caracter inedit și excepțional, dar și un cost de 50 de milioane de euro, transmite El Pais. Este de așteptat ca sute de mii de persoane să sărbătorească Revelionul pe distanța de circa doi kilometri care leagă Poarta Brandenburg de Coloana Victoriei. Accesul cu rucsacuri de dimensiuni mari va fi interzis pentru prima dată, au confirmat organizatorii. În plus, toate rucsacurile vor fi controlate. Cunoscutul parc din zonă, Tiergarten, unde va avea loc o petrecere de sfârșit de an la care sunt așteptate circa un milion de persoane, este încercuit cu un gard de metal cu o lungime de 13 kilometri. Înainte de începerea festivităților, poliția va verifica zona cu ajutorul câinilor, în căutare de explozibili, și va interzice celor prezenți să se urce pe gard.


La rândul lor, autoritățile din mai multe landuri i-au pus în gardă pe refugiați în legătură cu obiceiul locului, de a detona petarde și de a aprinde focuri de artificii pentru a sărbători sosirea unui nou an. În landurile Hessa, Renania-Palatinat și Renania de Nord-Westfalia a fost interzisă folosirea materialelor pirotehnice în imediata apropiere a centrelor de refugiați. Pe de-o parte, măsura vizează evitarea incendiilor și a accidentelor, pe de altă parte, autoritățile doresc să evite posibile traume psihologice asupra refugiaților, care au trecut prin experiențele extreme ale războiului. În localitatea Mannheim, poliția a distribuit fluturași în limba arabă pentru a-i informa pe refugiați în legătură cu această tradiție anuală germană. În multe țări musulmane, focurile de artificii nu se numără printre modalitățile tradiționale de a sărbători Noul An.

În Italia, numărul polițiștilor va fi suplimentat, deși guvernul de la Roma evită oficial să precizeze dacă există sau nu o alertă specifică, transmite EFE. Trei mii de polițiști și 6.500 de militari vor fi desfășurați pe întreg teritoriul țării, iar în Roma securitatea va fi asigurată de 800 de agenți de poliție, 750 de gardieni și 2.300 de militari. Toți cei care participă la marea festivitate de sfârșit de an, concertul de la Circo Massimo din Roma, eveniment la care vin în fiecare an mii de oameni, vor fi controlați cu ajutorul detectoarelor de metale. Totodată, organizatorii au interzis accesul cu sticle și cu petarde, iar în zonele adiacente circulația mașinilor va fi interzisă, cu excepția riveranilor. Totuși, spre deosebire de Milano, care a interzis focurile de artificii în acest an, 2016 va începe la Roma cu un spectacol pirotehnic de proporții.


În Spania, accesul în zona Puerta del Sol din Madrid, unde în fiecare an mii de persoane se adună pentru a sărbători Revelionul, va fi reglementat pentru prima dată. Zona va fi supravegheată de 600 de agenți de poliție, cu 15% mai mult decât anul trecut, iar numărul persoanelor autorizate să intre în zona Puerta de Sol va fi limitat la 25.000, o altă "premieră". În plus, este pentru prima dată când Spania sărbătorește Revelionul cu o alertă antiteroristă stabilită la nivelul patru, cu unul mai puțin decât nivelul maxim, notează DPA.

Autoritățile din Portugalia au anunțat că vor întări efectivele de poliție în zonele foarte circulate, precum centrele comerciale, și vor continua să supravegheze îndeosebi aeroporturile din țară. Portugalia menține alerta la nivelul patru din cinci, deși forțele de securitate insistă că nu există niciun factor concret de amenințare teroristă. Cele mai mari orașe din țară, capitala Lisabona și Porto, ridică cele mai mari probleme de securitate, dat fiind că în aceste două orașe vor avea loc festivități la care vor participa mii de persoane.


În Rusia, Piața Roșie din Moscova, unde zeci de mii de persoane petrec în mod tradițional noaptea dintre ani, va fi închisă publicului, motivul oficial fiind acela că în piață va fi transmis live un program special de Revelion. Totuși, unii experți au apreciat că autoritățile se tem de atacuri teroriste și de aceea au decis să ia măsuri de securitate fără precedent. Rusia, care își sporise deja dispozitivul antiterorist după atentatul comis în Egipt la finele lunii octombrie împotriva unui avion al unei companii ruse cu 224 de pasageri la bord, a adoptat măsuri suplimentare de securitate în ajunul Anului Nou. Circa 15.000 de polițiști vor asigura securitatea în Moscova în perioada sărbătorilor, care în Rusia se vor încheia la 10 ianuarie. Ei vor fi "ajutați" de 140.000 de camere video de supraveghere.

Poliția din Turcia va mobiliza mii de agenți în principalele piețe din Istanbul și Ankara, de teama unor atentate jihadiste, a informat joi cotidianul Hurriyet. În Istanbul, cel mai mare oraș din Turcia, circa 15.000 de agenți municipali vor patrula străzile orașului în noaptea dintre ani. Aproximativ 5.000 de polițiști vor supraveghea piața Taksim și strada alăturată Istiklal, unde locuitorii obișnuiesc să se adune pentru festivitățile de Noul An. Un număr semnificativ de polițiști nu va purta uniforme. Polițiștii se vor „deghiza” în vânzători de castane, de covrigi, lustragii și chiar în Moș Crăciun, a anunțat conducerea poliției din Istanbul.

În SUA, la New York, circa 6.000 de agenți de poliție, în uniformă sau în civil (cu 500 mai mulți decât anul precedent) vor asigura securitatea vizitatorilor care se adună în Times Square pentru a urmări tradiționala bilă de cristal de șase tone, a cărei cădere simbolizează trecerea dintre ani. La ceremoniile din acest an sunt așteptate circa un milion de persoane. Aici va fi desfășurată o nouă unitate de luptă împotriva terorismului, Comandoul de Răspuns Critic, care include agenți puternic înarmați care vor supraveghea Times Square. Agenții, care vor comunica între ei cu ajutorul telefoanelor inteligente, vor avea autoritatea de a anula evenimentul în orice moment și de a evacua zona, a anunțat comisarul de poliție William Bratton, care a insistat că nu există amenințări credibile împotriva orașului New York, a informat Reuters.

La Tokio, în Japonia, poliția va limita accesul trecătorilor în renumita stradă Shibuya din motive de securitate. Între orele locale 22:00 și 1:00 (13:00 și 17:00 GMT), autoritățile nipone vor închide mai multe dintre zonele de acces către stațiile de tren și de metrou din Shibuya, loc popular de întâlniri. În zonă vor fi desfășurați sute de agenți pentru a controla traficul și circulația pietonilor.

În Fâșia Gaza, mișcarea fundamentalistă Hamas care controlează zona a interzis sărbătorirea Anului Nou în locurile publice din enclava palestiniană, invocând ofensa pe care aceasta o aduce 'valorilor și tradițiilor religioase', informează un comunicat al poliției locale, emis miercuri. Celebrarea a fost interzisă și în semn de „solidaritate cu familiile martirilor Intifadei de la Ierusalim”, a adăugat Batinji, referindu-se la violențele care au marcat în special Ierusalimul și Cisiordania în ultimele luni, agitând spectrul unei noi Intifade. În cursul anilor precedenți, restaurantele, hotelurile și cafenelele din Fâșia Gaza erau autorizate să organizeze evenimente celebrând Noul An.

La București, singura petrecere de Revelion în aer liber este organizată de Primăria Sectorului 3 în Parcul Titan. Nu mai departe de acum un an, bucureştenii aveau de ales între a petrece Revelionul în stradă, în compania soliştilor şi trupelor în vogă, la mai multe manifestări de amploare, sau a merge la o petrecere cu ştaif în interioare somptuoase ca la Palatul Parlamentului sau la Operă.