monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ana Moura revine la Cluj

După un concert sold out în urmă cu doi ani, Ana Moura va concerta din nou, la Cluj, pe 28 februarie 2016, începând cu ora 20:00, la Sala Polivalentă. Evenimentul face parte din turneul de promovare al noului album al artistei intitulat “Moura”, care a fost lansat în 2015, la finalul lunii noiembrie.

Abilitățile ei vocale impresionante au încântat audiențele din întreaga lume iar vocea ei pură reprezintă un motiv suficient pentru a o vedea live. Concertele sale reușesc să creeze o armonie completă între muzică și prezența scenică copleșitoare a frumoasei artiste.

Ana Moura este cea mai tânără cântăreață de fado care a fost vreodată nominalizată pentru premiul olandez muzical Edison Award. Născută în orașul Santarem din Portugalia, în anul 1979, Ana a crescut într-o familie de cântăreți care a încurajat-o să urmeze o carieră muzicală. La 6 ani ea a cântat primul ei cântec fado. Artista are deja în portofoliu zeci de premii, dintre care două Golden Globes, 2 premii Amali, în 2008, când  a fost premiată cu două distincţii pentru „cea mai bună interpretă” şi “cel mai bun album” pentru „Desfado”. A cântat alături de artiști precum Prince, Rolling Stones, Caetano Veloso sau Herbie Hancock.


Ana Moura revine la Cluj cu un suflu proaspăt, combinând perfect piesele fado cu influenţele pop. Aceasta va interpreta şi cântece de pe noul material “Moura”, dar şi compoziţii deja cunoscute de publicul român, precum Leva-me aos Fados, Até ao Verão sau O Fado da Procura.

Turneul mondial de promovare al noului său albumului, vândut deja în peste 500.000 de exemplare doar în Portugalia, se desfășoară în unele dintre mai emblematice locații din lume, printre care sala Olympia din Paris sau Carnegie Hall din New York. În România, Ana Moura va susține un prim concert la București, în 27 februarie, la Sala Palatului, urmat de spectacolul din Cluj, din 28 februarie.


Biletele pentru concertul Ana Moura de la Sala Polivalentă din Cluj, din data de 28 februarie 2016 sunt disponibile online, dar și la birourile Diesel Events. Prețul unui bilet este cuprins între 59 și 195 de lei, în funcție de locul ales în sală.

Accesul publicului se va face începând cu ora 19:00.