monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După ce a eșuat lamentabil în curățarea străzilor, Primăria verifică deszăpezirea trotuarelor. Și amenință cu amenzi!

Clujenii care au proprietăţi cu faţada spre trotuare au pus mâna pe lopeţi şi au curăţat trotuarele de frica amenzilor. Primăria i-a verificat pe cei care au ieşire la trotuar dacă l-au curăţat de zăpadă, însă pe firmele care se ocupă de deszăpezirea drumurilor le-au lăsat în pace.

Primăria i-a luat la puricat pe clujenii şi firmele care au ieşire la trotuar în această dimineaţă.

Străzile verificate au fost următoarele: Piața Unirii, str. Napoca, Piața Lucian Blaga, Bd. Eroilor,  Bd. 21 Decembrie 1989, str. Regele Ferdinand, Piața Mihai Viteazu, str. G. Barițiu, str. Memorandumului, str. Moților, str. Clinicilor, str. Horea, Piața Gării, Piața Avram Iancu, Piața Cipariu, Piața Ștefan cel Mare, str. Republicii, str. Gh. Marinescu, str. Observatorului, str. Zorilor, str. Ghe. Dima, str. Plopilor, str. Aurel Vlaicu, str. Traian, str. Decebal, str. Fabricii,str. C. Brâncuși, str. Albac, str. S. Albini, Calea Florești, Calea Mănăștur, str. Primăverii şi str. Izlazului.


În total au fost aplicate 495 de somații.

Conform HCL 191/2009  necurățarea trotuarelor de zăpadă și gheață se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei.